Sari la conținut

Daniela Moruzi, româncă din Spania: „Am donat sânge cu emoție, am ieșit foarte încântată”

daniela moruzi româncă din spania
Daniela Moruzi și ambasadorul George Bologan, în momentul donării de sânge

Români în Spania – Daniela Moruzi româncă din Spania – Daniela Moruzi este o româncă din Spania care, alături de alte zeci de români din Madrid a răspuns „prezent” la inițiativa Ambasadei României în Spania și au mers, ieri, să doneze sânge. Daniela a donat sânge pentru prima dată. Are 40 de ani, este căsătorită și locuiește cu soțul și cei 4 copii la Pinto.

Citește și: Noul ambasador în Spania reaprinde speranța dublei cetățenii

Daniela Moruzi, româncă din Spania, a donat sânge ieri la Madrid

„Am văzut pe internet anunțul, și m-a încurajat faptul că puteam să beneficiez de un serviciu consular fără programare. Am profitat, pentru că îmi expiră pașaportul la sfârșitul lunii”, a declarat pentru Ziarul Românesc Spania, Daniela Moruzi. „M-am gândit că e momentul perfect să fac ambele lucruri. Am fost cu emoție, am ajuns acolo, încă mă gândeam dacă să donez sau nu, dar am văzut lumea, era și domnul ambasador George Bologan, și consulul, și am îndrăznit. Am ieșit foarte încântată că am putut să fac ceva util și o să repet experiența”.

„După ce am donat am intrat la Consulat și imediat am rezolvat problema pașaportului. Lucrurile s-au schimbat foarte mult în comparație cu acum câțiva ani. Atunci lumea stătea acolo la coadă afară, sau intra cu stres. Sunt de 22 de ani în Spania, m-a impresionat că acum ambasadorul a venit să stea de vorbă cu noi”, a mai precizat Daniela Moruzi.

Printre persoanele care au donat s-a aflat și soțul Danielei, dar și ambasadorul României în Spania, George Bologan.

Ambasadorul George Bologan „Avem nevoie de modele care să facă binele, nu de lași „

Donarea de sânge nu este un gest mărunt. Fiecare picătură de sânge donată constituie un strop de speranță. În momentul donării, am avut sentimentul împlinirii umane de a contribui la salvarea a cel puțin o viață, de a face ca cineva, fie copil sau adult, să poată fi îmbrățișat din nou de către cei dragi. Dacă dorim ca lumea să se schimbe în bine, avem nevoie de modele care să facă binele, nu de lași care se ocupă cu intriga”, a declarat ambasadorul României, George Bologan.

El a mai precizat că „alături de colegii mei de la Ambasadă și Consulatul General, am dorit și noi să participăm la această campanie conștienți că, prin promovarea unui spirit de echipă, împreună cu cetățenii români de pe plan local putem să contribuim la crearea unei comunități mai unite, mai solidare, mai sensibilă la nevoile celuilalt”.

Inițiativa Ambasadei României și a Consulatului General din Madrid a fost foarte apreciată de reprezentanții Crucii Roșii spaniole.

Citește și: Valentina Țăruș, românca din Madrid care face cozonaci ca la mama acasă

ziarulromanesc.es