Formația timișoreană ABRA a lansat un nou videoclip pentru piesa „Străin printre străini”, care include o serie de personalități marcante ale diasporei muzicale românești, anunță pressalert.ro.
Inițial, piesa a apărut pe albumul din 2005 al trupei – „La frumusețea ei”, iar cu șase ani în urmă melodia a fost inclusă în cartea lui Doru Ionescu intitulată „Poveşti cu cântec din diaspora – 100 de români şi aventurile lor muzicale”, care a apărut în tandem cu discul „Muzici din diaspora – discul emigranţilor”, produs de Soft Records.
„Ideea s-a conturat de fapt anul trecut. Cu pandemia asta am avut timp și în sfârșit am apucat să o realizez. Pe lângă asta, mulți prieteni români din diaspora cu care vorbesc nu puteau pleca în România în perioada asta, nu știu dacă e un motiv, dar m-a inspirat cumva.
Sunt tare onorat să am în clip niște muzicieni pe care îi admir din adolescență. Primul care a confirmat a fost Doru Apreotesei, iar primul clip l-am primit de la Tibi Ladner. O mare bucurie pentru mine să-i am în clip.
Sunt și mici povești care m-au impresionat. De exemplu, Ramon Radosav care stă în New York îmi scrie: «polițiștii, care au fost foarte drăguți, ne-au lăsat vreo oră în zona interzisă din cauza pandemiei să putem filma pe Times Square de pe șosea, chiar au dirijat o demonstrație și traficul la un moment dat că să ne ajute».
Nu toate clipurile primite aveau o calitate bună, unii s-au filmat spontan cu telefoane de slabă calitate video. Iar eu lucrez cu un program cam simplu, fac asta la un nivel amator de fapt. Dar… în fine, pentru mine atmosfera clipului contează în primul rând. Cum zice Tavi, piesa asta are o ușoară tentă fado, eu am încercat și cu câteva imagini urbane să-i dau o atmosferă un pic retro, caldă. Așa cum o și simt de altfel”, ne-a dezvăluit Christian Podratzky, despre nașterea ineditului videoclip.
În videoclipul „Străin printre străini” apar Doru Apreotesei, Țucu Bleich, Toni Dijmărescu, Raul Dudnic, Simi Fritea, Tibi Gajdo, Anca Graterol, Tavi Iepan, Păunița Ionescu, Ramiro Junger, Dixie Krauser, Tibi Ladner, Zoli Lengyel, Gabriel Litvin, Teo Milea, Gabriel Nacu, Dan Pavel, Gigi Pavel, Adrian Popescu, Ramon Radosav și Freddy Stauber, iar editarea video a fost realizată de Christian Podratzky.