Sari la conținut

Aura Modoran, românca anti-feminism din Spania va avea o rubrică într-un ziar din Madrid: „Am primit tot felul de mesaje urâte, insulte, amenințări… Dar asta înseamnă că mesajul meu a avut efect. Nu mă voi opri …”

Publicația „El Correo de Madrid” anunță că a înrolat un nou războinic în lupta împotriva ideologiei de gen. Este vorba de Aura Modoran, o activistă ale cărei videoclipuri au multă putere, apărând feminitatea adevărată și simțindu-se protejată de bărbați, pe care îi recunoaște ca fiind mai puternici.

Ea provine dintr-o țară foarte macho, scrie „El Correo de Madrid”, și s-a simțit foarte confortabil în Spania, până când a văzut cum bărbatul spaniol înceta să mai fie romantic și atent din cauza feminismului și a decis să combată această ideologie perversă, care este una dintre principalele manifestări ale marxismului cultural.

Cum s-a născut militanța ei în lupta împotriva ideologiei de gen? «Lupta mea a apărut atunci când am realizat că spaniolul a început să se schimbe drastic. Și schimbarea lui nu a fost tocmai pozitivă … Nu am înțeles de ce, un bărbat atât de special și atent ca spaniolul (rețineți că vin dintr-o țară oraș foarte machistă, România), a început să se schimbe în acest fel.

A început să fie din ce în ce mai puțin atent, mai puțin romantic, mai puțin gentilom … La început am dat vina pe el, pe bărbat. Dar de-a lungul timpului mi-am dat seama că principalul vinovat este feminismul. »

Aura a devenit aprigă militantă anti-feministă, iar mesajele sale au început rapid să circule pe internet.

Atunci când a publicat primele postări legate de subiect, a făcut-o numai și exclusiv pentru apropiați, prieteni și familie, spune ea. Nu s-a gândit că vor avea atât de mare succes, nu și-a imaginat că subiectul este atât de controversat și că oamenii au vreun interes pentru el.

Dar nu toată lumea a fost de acord cu ea. «Am primit tot felul de mesaje urâte, insulte, amenințări … Dar asta înseamnă că mesajul meu a avut efect. Deși feedback-ul a fost negativ. Nu mă voi opri … Îmi place dreptatea și adevărul. Și voi continua, indiferent ce se va întâmpla».

Este pe aceeași parte a baricadei cu Vox, partidul extremist care combate ideologia de gen. «Asta este incredibil de pozitiv! Eram total apolitică, înainte de apariția VOX în peisajul politic. Deoarece pentru mine, pentru ca un partid să fie „votabil”, trebuia să aibă o condiție sine qua non, să lupte împotriva discriminării introduse de legea violenței de gen, o discriminare total neconstituțională.»

https://ziarulromanesc.es/a-dat-norocul-peste-o-familie-de-romani-din-spania-premiul-de-15-milioane-de-euro-la-loterie-a-trecut-prin-restaurantul-lor-sunt-foarte-trist-ca-trebuie-sa-dam-600-000-de-euro-inapoi/