Sari la conținut

„Aplic legea românească”, un român a spart ușa propriei case la Zaragoza, după ce chiriașii refuzau să îi mai plătească chirie

Un român din Spania a spart cu ciocanul ușa apartamentului pe care îl deține într-un bloc din Zaragoza, supărat pe chiriașii care au refuzat să-i plătească chiria și au rămas în locuință abuziv, scrie observatornews.ro.

Polițiștii spanioli i-au spus românului că nu-i pot scoate afară din casă pe chiriașii rău-platnici până nu vor avea o hotărâre judecătorească în acest sens.

Hotărât să-și facă dreptate, Daniel a pus mâna pe un ciocan și a spart ușa apartamentului său din Zaragoza.

Înarmat cu un ciocan, Daniel a spart ușa apartamentului său în fața camerelor de televiziune, aplicând ceea ce presa spaniolă a numit ”legea românească”.

Românul a mers la poliție și a cerut o intervenție în cazul lui, însă i s-a răspuns că, până nu vor primi o hotărâre judecătorească, polițiștii nu pot acționa.

Iar asta ar putea însemna câteva luni, chiar și un an. Timp pe care românul nostru nu este dispus să-l accepte. Așa că a luat situația în propriile mâini.

„Dacă legea spaniolă aici nu funcționează, am avertizat deja, voi aplica legea românească, ceea ce înseamnă că nimeni nu își bate joc de mine” , a spus el în fața camerelor de televiziune de la Aragón Televisión.

chiriașii nu se aflau în apartamentul românului, la acel moment, astfel că s-a evitat o eventuală confruntare între cele două părți.

https://ziarulromanesc.es/va-omor-sau-ma-sinucid-roman-evacuat-cu-forta-de-politie-dintr-un-apartament-ocupat-ilegal-la-barcelona/
https://ziarulromanesc.es/mii-de-case-ocupate-ilegal-in-andaluzia-un-britanic-s-a-trezit-cu-incuietoarea-schimbata-si-cu-un-roman-ilegal-in-casa-ce-a-facut-ca-sa-scape-de-chirias/
https://ziarulromanesc.es/consulatul-romaniei-la-sevilla-cauta-o-solutie-pentru-romanii-care-au-ocupat-trei-blocuri-la-almonte-huelva/