Ambasada României în Regatul Spaniei caută voluntari, cetățeni români, dispuși să contribuie la activitatea birourilor secțiilor de vot organizate pentru alegerile pentru Președintele României din luna noiembrie 2019.
Pentru înscrierea pe lista cu persoane disponibile să completeze birourile secțiilor de vot din circumscripţia Ambasadei (Comunitatea Madrid, Castilia şi León – fără provincia Burgos, Insulele Canare, provincia Guadalajara) este necesară completarea formularului disponibil la următorul link: http://bit.ly/membrusectievot.
Conform legislației în vigoare, o secţie de vot trebuie să aibă în componență între 3 și 9 membri (în cazuri deosebite, maximum 15 membri). Membrii unei secții de vot sunt preşedintele biroului secţiei de vot, locţiitorul preşedintelui și persoanele desemnate de partidele politice din România ca membri. Cetățenii români voluntari, înscriși pe listă, vor fi cooptați ca membri ai secțiilor de vot acolo unde va fi necesară completarea acestora.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA