in

Român înjunghiat mortal la Villarubia, doi conaționali arestați. «Am vrut numai să-l înțep, nu să-l omor»

Un român de 30 de ani, cu inițialele I.G.R., a fost înjunghiat mortal în fața unui bar din Villarrubia de los Ojos (provincia Ciudad Real, în Castilla-La Mancha), într-un conflict cu alți doi conaționali, de 24 și 25 de ani.

Cei doi se află acum în arest și vor apărea în fața judecătorului, pentru validarea mandatului de reținere.

Avocatul care îi asistă pe cei doi deținuți, María del Sol Ortega, a dat mai multe indicații cu privire la caz.

Ortega a explicat că unul dintre arestați, autorul material al înjunghierii, și cel decedat au avut, zilele trecute, un conflict pentru unele insulte rostite de victimă împotriva tatălui agresorului.

Sâmbătă după-amiază, au stabilit telefonic să se întâlnească pentru a clarifica situația și s-au întâlnit în fața barului. Cei doi tineri deținuți au sosit la fața locului cu mașina. Persoana decedată, împreună cu un prieten, s-a apropiat “pronunțând insulte și amenințări”.

Ajuns lângă mașină, tânărul decedat și prietenul său au încercat să scoată șoferul din vehicul, presupusul agresor.

După o luptă, deținutul spune că românul decedat a încercat să-l lovească cu un obiect greu pe care el la evitat, și fiindu-i frică, a luat un cuțit mic pe care de obicei îl ține în mașină, la frâna de mână, să-l „înțepe” numai cu intenția de a pleca. “Înțepătura”, susține deținutul, a fost făcută cu ochii închiși. Dar a ajuns direct la inimă, cauzând moartea tânărului.

Apoi cei doi tinri, acum deținuți, au părăsit locul cu mașina. Cel care a utilizat cuțitul a sunat-o pe mama sa să-i spună că a “înțepat” un tânăr într-o luptă, fără să știe dacă l-a ucis. Un alt prieten l-ar fi sunat la telefon pentru a-i spune că înjunghiatul a murit.

Cei doi tineri s-au hotărât să meargă la sediul Gărzii Civile pentru a explica ce s-a întâmplat și au fost reținuți.

Apelul pentru chemarea ajutoarelor a fost primită sâmbătă la ora 8.48, la 112. Garda civilă și poliția locală și mai multe ambulanțe au ajuns la fața locului, dar medicul nu a putut dect să constate decesul victimei.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Se dă startul la înregistrarea on-line pentru a vota în străinătate. Iată cum trebuie să procedezi

Singurul român legitimat la Real Madrid, împrumutat la un club din liga a treia spaniolă