
Record de populație în Spania – Spania a atins un nou record istoric de populație, ajungând la 49.442.844 de locuitori la 1 octombrie 2025, potrivit datelor publicate de Instituto Nacional de Estadística (INE). Creșterea de 105.488 de persoane în al treilea trimestru al anului s-a datorat în mare parte străinilor care s-au stabilit în țară, în timp ce numărul celor născuți în Spania a continuat să scadă.
Record de populație în Spania – Creștere datorată imigranților, nu natalității
Din totalul populației, 39,6 milioane sunt persoane născute în Spania, cu aproape 10.000 mai puține decât în trimestrul anterior, iar 9,8 milioane sunt născuți în străinătate, cu 115.389 mai mulți. Așadar, creșterea demografică este susținută exclusiv de imigrație. În total, 42,3 milioane de persoane au cetățenie spaniolă, iar 7,1 milioane sunt rezidenți cu cetățenie străină, în creștere față de perioada precedentă.
Printre cei care au contribuit cel mai mult la această creștere se află cetățenii din Columbia (32.100 persoane), urmați de spaniolii reveniți din străinătate (24.500), marocani (23.400) și venezueleni (20.500). În același timp, printre cei care au părăsit Spania se numără tot spanioli (9.100 de plecări), columbieni (8.200), marocani (7.900) și români (4.400).
Citiți și: România a depășit Spania în clasamentul fericirii populației

Catalunya, printre regiunile cu cea mai mare creștere
Potrivit INE, toate comunitățile autonome din Spania au înregistrat o creștere a populației în trimestrul al treilea. Cele mai mari procente s-au consemnat în Comunitatea Valenciană (+0,40%), Aragón (+0,36%), Castilla-La Mancha (+0,34%), Catalunya și Navarra (+0,32%). Creșteri semnificative s-au observat și în Asturias și La Rioja (+0,30%).
Chiar dacă și Andaluzia sau Madrid au crescut, ritmul este mai lent, sub media națională de 0,21%. În același timp, multe regiuni rurale continuă să piardă populație nativă, compensată însă de noii rezidenți veniți din străinătate. Numărul total de gospodării din Spania a urcat la 19.684.380, cu 55.109 mai multe față de trimestrul precedent.
Românii încep să plece din Spania
În timp ce alte comunități de imigranți continuă să crească, românii par să își reducă prezența în Spania. Datele INE arată că, în al treilea trimestru, 4.400 de cetățeni români au părăsit țara (diferența dintre românii sosiți și cei plecați), un semnal al tendinței de revenire către România sau de migrație spre alte state europene. Motivele pot fi legate de costul tot mai ridicat al vieții, dificultățile din piața muncii și dorința de reîntregire familială.
Potrivit datelor Instituto Nacional de Estadística (INE), populația Spaniei a atins astfel cel mai mare nivel din istorie, dar structura ei demografică se transformă rapid: o țară cu tot mai puțini nativi și tot mai mulți imigranți care o mențin în creștere.
