in

Premierul Orban: O mare frână a României este criza forței de muncă, am pierdut probabil miliarde de euro

Premierul Ludovic Orban a declarat la o emisiune tv că una din marile „frâne” în calea dezvoltării României este, în afara instrastructurii precare, lipsa muncitorilor calificați.

„Dezvoltarea României tine de investiţii, transfer tehnologic, inovare, cercetare, crearea unor oportunităţi de investiţii, crearea de locuri de muncă. Una din marile frâne pe care le avem, în afară de infrastructură, este criza forţei de muncă, un fenomen din ce în ce mai acut resimţit de cei care conduc afacerile. S-ar fi investit probabil miliarde de euro în România dacă ar fi existat mâna de lucru calificată”, a zis Orban.

România se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent. Unul dintre motive este reprezentat de plecarea masivă a românilor în străinătate. Lipsesc oameni în toate domeniile: de la IT până la oameni care să facă curăţenie. De la profesori, până la ingineri. Nu mai găseşti instalatori, electricieni, horticultori, baby-sitter, brutari, nu mai găseşti nimic.

Consecinţele sunt uşor de intuit: multe afaceri se vor închide, inclusiv cele ale investitorilor străini, în timp ce altele nu vor putea fi deschise, pentru că nu sunt oameni care să le deservească.

Astfel, pentru a evita dezastrul, tot mai multe companii solicită importul de muncitori străini, preferaţi fiind cei din Asia.

Romancă de 54 de ani, moartă din cauza furtunii „Gloria”, care a afectat estul Spaniei

Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,7 milioane de turiști, al șaptelea an consecutiv de creștere