in

O româncă fugară, căutată de 19 de ani pentru răpire și crimă, a fost eliberată din greșeală în Spania

O româncă fugară, căutată de 19 de ani pentru răpire și crimă, a fost eliberată din greșeală în Spania, la doar câteva zile după ce fusese arestată. A ajuns din nou în libertate în urma unei erori de computer.

Femeia de 40 de ani din București a fost arestată pe 28 noiembrie de poliția spaniolă și încarcerată la închisoarea din Palma de Mallorca, potrivit presei spanole citate de Observator.

De 19 de ani era fugară și căutată în România, unde fusese condamnată la 17 ani de închisoare.

Zilele trecute a fost depistată de poliția spaniolă, care, în baza mandatului european de arestare, se pregătea să o extrădeze pe bucureșteancă în România, ca să-și execute pedeapsa. Când au dus-o la tribunal pentru a prelungi arestarea în vederea extrădării, judecătorul a decis, spre surprinderea tuturor, să o elibereze.

Judecătorul a consultat baza de date și nu a găsit niciun ordin de detenție pe numele româncei, din cauza unei erori de computer. El ar fi încercat apoi să obțină informații de la tribunalele superioare, dar nimeni nu a putut clarifica situația. În cele din urmă, magistratul a decis eliberarea femeii.

Situația este complicată, pentru că legea spaniolă nu permite arestarea de două ori a unei persoane pentru aceeași infracțiune.

De ce a fost condamnată? În anul 2000, când avea 21 de ani, ea a sechestrat un bărbat și l-a forțat să vândă locuința, arată ziare.com. Ea a fost ajutată de doi complici, un bărbat și o femeie. Captivul a fost în cele din urmă eliberat însă, din cauza condițiilor groaznice în care a fost ținut ostatic, a murit pe patul de spital. În 2006, femeia a primit pedeapsa finală, de 17 ani închisoare.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

O zi neagră pentru comunitatea din Spania. Patru români au murit, iar alți doi au fost răniți, în două accidente rutiere

Pianistul spaniol Josu de Solaun, decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer în numele preşedintelui României