in

Numărul de decese de coronavirus în Spania crește la 491, numărul infectaților a trecut de 11.000. „Este doar vârful aisbergului”

În Spania au fost descoperite 1.987 de noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus în ultimele 24 de ore, astfel încât țara totalizează 11.178 de infecții (datele de marți la prânz). Aceasta înseamnă o creștere de 17,7% față de datele comunicate cu 24 de ore în urmă. “Madrid are majoritatea cazurilor (43%), dar restul sunt în creștere”, a anunțat directorul Centrului pentru Coordonarea Alertelor și Urgențelor în Sănătate din Ministerul Sănătății, Fernando Simón. La Madrid sunt 4.871 de cazuri, iar în Cataloni 1.394.

Vicepreședintele Comunității din Madrid, Ignacio Aguado, a spus că nu consideră necesar să crească restricțiile teritoriale, ci mai degrabă să aplice starea actuală de alarmă, care implică „izolarea personală”. Într-un interviu pentru „Telecinco”, el a subliniat obligația tuturor spaniolilor de a sta acasă și de a aștepta să vadă „cum evoluează curba de contagiune” a coronavirusului.

Spania a închis granițele, începând cu miezul nopții ditre luni spre marți. Numai cetățenii spanioli și bunurile mai pot intra în Spania De asemenea, vor putea intra rezidenții străini care trebuie să intre în Spania din motive de forță majoră.

Pe lângă închiderea frontierelor, Spania a decis să crească controalele pe stradă. Madridul a scos armata pe străzi. Vor fi mobilizați 1100 de soldați în 13 provincii.

Ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska spune că guvernul spaniol nu exclude închiderea spațiului aerian

Nimeni nu știe exact câți infectați de coronavirus SARS-CoV-2 sunt în prezent în Spania. Numărul real poate fi de peste 100.000, conform estimării făcute de La Vanguardia din datele epidemiologice cunoscute până acum. Dacă măsurile de izolare aprobate în ultimele trei zile nu ar fi fost adoptate, cifra ar fi putut ajunge la 300.000 de cazuri în weekendul viitor.

Cei 9.921 de pacienți diagnosticați până ieri sunt vârful aisbergului. Sunt multe alte cazuri de persoane care au contractat virusul și au simptome de Covid-19, dar nu au fost identificate, mai afirmă La Vanguardia.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Guvernul închide granițele terestre ale Spaniei. „Numai cetățenii spanioli vor avea voie să intre”. 9300 de cazuri și 334 morți

Un român infectat cu coronavirus s-a întors de la Madrid, deşi trebuia să rămână în izolare. Zeci de persoane sunt acum în pericol