in

Mașină de 20.000 de euro, furată din Spania în 5 noiembrie, găsită în România în 9 noiembrie la un tânăr din Bistrița

În 5 noiembrie mașina a fost furată și a fost dusă imediat în România.

Un autoturism care figura în baza de date internațională ca fiind sustras de pe teritoriul Spaniei a fost găsit de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în posesia unui tânăr din localitatea Matei, județul Bistrița-Năsăud.

”La data de 9 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care un autoturism ajuns pe teritoriul ţării noastre. Autoturismul, fabricat în anul 2015, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a fost depistat în posesia unui bărbat de 31 de ani, din localitatea Matei şi a fost indisponibilizat. Acesta figura ca fiind sustras din Spania, din data de 5 noiembrie”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, în cadrul căruia sunt efectuate cercetări în cooperare cu autorităţile spaniole, în vederea documentării faptei şi stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate, scrie gazetadebistrita.ro.

universitatea ovidius

Cursuri de istorie, limbă şi cultură românească pentru elevii români din Castellón

Mihai Tudose cobește: În Europa nu se vor deschide secţii de votare pentru românii din diaspora