in

Madridul anunță masca obligatorie în toate spațiile publice începând de joi și reducerea programului localurilor de noapte

Președintele comunității Madrid, Isabel Díaz Ayuso, a prezentat un nou plan împotriva pandemiei. Comunitatea din Madrid anunță, o săptămână mai târziu decât celelalte regiuni, că măștile vor fi obligatorii pentru toți cetățenii atât în ​​aer liber, cât și în spații închise, începând de joi.

Comunitatea Madrid numără deja 11 focare, 128 de pacienți spitalizați și 27 în terapie intensivă (UCI). La vârful pandemiei a ajuns la 15.000 spitalizați și 1.500 internați la UCI. În Comunitate, de la începutul pandemiei au fost confirmate 78.000 de cazuri pozitive.

Măștile vor fi obligatorii pentru toate persoanele peste șase ani, pentru a desfășura orice activitate, cu excepția practicării oricărui sport, anunță El Pais.

La măști se adaugă restricția orelor de agrement nocturn. Toate locurile de divertisment se vor închide la ora 1:30, iar după ora 1:00 nu vor mai putea primi clienți. Pentru a respecta reglementările, Comunitatea solicită colaborarea maximă din partea celor 179 de municipalități din regiune.

„Întâlnirile sunt limitate la 10 persoane, atât în ​​spațiile publice, cât și în cele private. Am detectat că este unul dintre punctele de contact posibil. Stabilim aceeași recomandare în locuințe.”, a spus Ayuso.

Normele vor include, de asemenea, limitarea orarului localurilor de noapte de la 1.00. După aceastp otră nu mai pot intra clienți. În spațiile restaurantului va fi obligatoriu să se furnizeze datele clientului, pentru a se putea urmări contactul, în caz de infecții detectate la clienți.

Ayuso a anunțat, de asemenea, lansarea, începând din septembrie, a unui card Covid-19, care va certifica faptul că persoana care îl deține a avut Covid și are imunitate, și care va oferi titularilor liberă trecere la anumite evenimente.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a respins deja posibilitatea stabilirii unui „pașaport imunitar” pe 25 aprilie din cauza lipsei de dovezi științifice. Nu există certitudinea că o persoană infectată rămâne imună pentru totdeauna și nu se poate infecta din nou. “În prezent, nu există dovezi că persoanele care s-au recuperat de la covid-19 și au anticorpi sunt protejate de o a doua infecție”, a declarat organizația într-un comunicat.

Insulele Canare rămâne, în acest moment, singura regiune din Spania care nu a impus încă masca obligatorie.

Eforturi disperate în Spania de a bloca valul doi, medicii îi sună zilnic pe bolnavi pentru a afla cu cine au intrat în contact

Rata șomajului în Spania a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, dar criza este mult mai gravă