in

Justiția spaniolă: e abuziv să înlocuiești un angajat cu un robot. Iată un caz din Insulele Canare

Justiţia spaniolă a declarat joi ”abuzivă” demiterea ”din motive tehnice” a contabilei unui hotel din Insulele Canare, care a fost înlocuită în luna martie cu un program informatic de gestiune, relatează vineri AFP.

Un tribunal din Las Palmas de Gran Canaria ”a declarat abuzivă rezilierea contractului unei lucrătoare de la o multinaţională turistică, (…) demisă după ce a lucrat timp de 13 ani ca funcţionar, pentru a fi înlocuită cu un program informatic sau ‘bot’ de gestiune”, conform comunicatului instituţiei judiciare.

”Automatizarea prin ‘boţi’ sau roboţi, cu singura scuză că scade costurile, reduce dreptul la muncă în favoarea creşterea libertăţii companiei”, a argumentat judecătorul în decizia sa.

Hotelul va trebui să ”reîncadreze angajata în termen de cinci zile de la judecată” sau să-i majoreze indemnizaţia la peste 28.000 de euro, a decis magistratul.

Hotărârea, ce poate fi atacată cu recurs, vizează o ramură a companiei Lopesa, cu sediul în Gran Canaria, care numără ”peste 4.000 de angajaţi”, potrivit site-ului său.

Această multinaţională este prezentă în diverse sectoare, precum turism, construcţii, imobiliare, agrement şi servicii.

Contabila a fost înlocuită cu un instrument de gestiune care, potrivit hotărârii judecătoreşti, ”îndeplineşte sarcini între orele 17:15 şi 6:00” în zilele lucrătoare şi ”lucrează 24 de ore în timpul sărbătorilor”.

Angajata a primit o scrisoare de concediere în martie, în care erau invocate ”motive tehnice”.

Judecătorul a ”respins faptul că acest caz corespunde ‘motivelor tehnice’ (…) invocate pentru a justifica concedierea obiectivă”, potrivit comunicatului.

Magistratul a subliniat că reforma dreptului la muncă, adoptată în Spania în 2012, când conservatorii erau la putere, ”nu exonerează angajatorul de obligaţia de a demonstra că, în mod real şi efectiv, trece prin dificultăţi”, astfel încât aceasta este nevoit să desfacă un contract de muncă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Succes în țară după opt ani petrecuți în Spania: ”Ne-am întors cu toți banii adunați și i-am investit în agricultură”

Almeira, femeie condamnată pe viață pentru uciderea fiului vitreg, în vârstă de 8 ani