in

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, turnat de amanta lui nemțoaică: „A luat comision”

Procurorii spanioli au interogat-o joi la Londra pe Corinna zu Sayn-Wittgenstein, o fostă amantă nemţoaică a regelui Juan Carlos I, ea afirmând anterior că fostul suveran spaniol a încasat un comision pentru un contract în Arabia Saudită, relatează AFP, citată de Agerpres.

Presa spaniolă a publicat în iulie 2018 înregistrări în care Corinna zu Sayn-Wittgenstein susţinea că Juan Carlos a încasat un comision pentru ca unor societăţi spaniole să li se atribuie contractul pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina în anul 2011.

Aceste înregistrări au fost efectuate de controversatul comisar Villarejo, aflat în prezent în închisoare, cel care a înregistrat pe ascuns numeroşi politicieni şi oameni de afaceri spanioli. Corinna zu Sayn-Wittgenstein, la rândul ei implicată în afaceri, a fost interogată de procurorii spanioli anti-corupţie în calitate de martor, la Londra, unde-şi are reşedinţa.

Parchetul spaniol a iniţiat la sfârşitul anului trecut o anchetă pentru a determina dacă există suficiente elemente în vederea depunerii o plângere pentru corupţie în acest caz.

Regele Juan Carlos, care la momentul faptelor era şef al statului şi beneficia astfel de imunitate, a abdicat în anul 2014 în favoarea fiului său Felipe al VI-lea.

Juan Carlos, în vârstă de 81 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord, fiind supus unui triplu by-pass aorto-coronarian în 24 august.

La doar câteva zile după acea operaţie pe cord, fostul suveran a putut să se ridice din patul de spital şi a fost transferat de la secţia de terapie intensivă într-un salon obişnuit, datorită bunei sale evoluţii post-operatorii.

Juan Carlos a fost vizitat la spital de soţia lui, Sofia, şi de fiul său Felipe VI, actualul rege al Spaniei, dar şi de regina Letizia şi de prinţesa Leonor. Fostul suveran a fost vizitat şi de prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez.

Aceasta a fost cea de-a 17-a intervenţie chirurgicală suportată de Juan Carlos I. Între mai 2010 şi noiembrie 2013, el a fost operat de nouă ori. Printre alte intervenţii, el a suportat operaţii la un genunchi, la şoldul stâng şi la un disc al coloanei vertebrale.

Juan Carlos I a fost rege al Spaniei timp de aproape patru decenii, între 1975 şi 2014. El s-a retras din viaţa publică în iunie 2019, la cinci ani după ce a abdicat.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Un britanic beat l-a împușcat pe portarul român al unui club de noapte din Benidorm, pentru că nu l-a lăsat să intre

O fetiță română s-a înecat în piscina vilei pe care părinții ei o ocupă abuziv în Montserrat, Valencia