in

După ce a anunțat că diaspora NU mai stă în carantină, Viorel Badea dă înapoi: „N-am zis așa ceva”

Ieri, senatorul liberal de diaspora, Viorel Badea a aruncat o știre bombă: potrivit declarațiilor sale, făcute și agenției Mediafax, românii din diaspora nu mai stau în carantină „de astăzi” (adică de vineri 3 iulie), spunând că a avut confirmarea de la Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Acum, Viorel Badea dă înapoi: „N-am zis așa ceva”, a declarat el pentru Libertatea.

Românii care se întorc în țară nu vor mai fi obligați să intre în carantină sau izolare la domiciliu, urmare a deciziei CCR, lucru confirmat și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, senatorul PNL Viorel Badea.

„Practic, intenția Comiteului Național pentru Situații de Urgență era ca zilele acestea să scoată de pe lista roșie o mare parte a statelor, în special din UE. Mai rămâneau două sau trei state din care nu puteai să intri fără izolare.

Am luat legătura cu ministrul Sănătății, pentru că sunt foarte multe presiuni motivate din comunități ca oamenii să se întoarcă acasă, iar el mi-a spus că, în urma decizii CCR că izolarea, carantinarea sau internarea obligatorie nu sunt constituționale, că nu pot fi aplicate prin ordin de ministru, toți românii se pot întoarce în țară fără obligativitatea de a se mai izola”, a declarat pentru MEDIAFAX senatorul PNL Viorel Badea.

Senatorul de diaspora a scris și pe pagina sa FB: „Începând de astăzi, Românii din Diaspora pot reveni acasă, indiferent de țara de domiciliu sau reședința, fără a mai fi supuși izolării sau carantinarii.”

Tot ieri însă, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit că „în izolare sau carantină vor intra de acum doar cetățenii care revin în România din state unde în ultimele 14 zile a fost înregistrată o rată cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire mai mare decât în România”.

Situația este în măsură să creeze confuzie.

Libertatea” l-a interpelat pe Viorel Badea, care a dat înapoi: ”N-am zis că Nelu Tătaru mi-a spus că se va renunța la izolare și la carantină, în niciun caz. Eu m-am consultat cu domnul ministru referitor la decizia CNSU. Mi-a spus care este decizia și după aceea eu am extrapolat pe decizia CCR. este opinie personală. Am drepul, sunt parlamentar”.

Ultima oră: Carantina /izolarea se suspendă temporar în România, până la adoptarea unei legi în această privință, au anunțat autoritățile române.

Cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că va fi adoptat un nou proiect de lege, dar până atunci autoritățile au anunțat că suspendă temporar măsura izolării la domiciliu sau a carantinei instituționalizate, în conformitate cu hotărârea CCR.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Criterii noi români străinătate

Atenţie! Criterii noi pentru românii care se întorc din străinătate. Cine trebuie să stea în carantină sau izolare

Alertă, se închide provincia Segrià cu 200.000 de oameni, din cauza focarelor de Covid-19