Sari la conținut

Se dă startul la înregistrarea on-line pentru a vota în străinătate. Iată cum trebuie să procedezi

Românii din străinătate care vor să voteze la alegerile prezidenţiale din noiembrie prin corespondenţă sau la o secţie din afara ţării mai aproape de domiciliul sau reşedinţa lor se vor putea înregistra on-line începând de duminică.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis vineri că românii se vor putea înscrie pe portalul votstrainatate.ro începând de duminică, de la ora 12.00, ora României, iar formularele vor fi active până în 11 septembrie. 

Procedura de înscriere

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. O secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular on-line, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine.

Lista documentelor care dovedesc dreptul de ședere în străinătate este cuprinsă în Ordinul 500/2016 privind documentele care atestă reședința în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016.

După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza. Validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control.

Românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidențiale între 8 și 10 noiembrie și între 22 și 24 noiembrie pentru cel de al doilea tur, iar una dintre principalele condiții pentru înființarea de secții de votare în străinătate este ca alegătorii să se preînregistreze pe platforma online a Autorității Electorale Permanente (AEP), a declarat, miercuri, președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică. 

În condiţiile în care data pentru primul tur al alegerilor este 10 noiembrie, românii din vor putea vota, conform noii legii promulgate marți, în perioada 8 – 10 noiembrie, iar pentru al doilea tur de scrutin perioada în care se poate vota în afara țării este 22 – 24 noiembrie. Secţiile de votare din afara țării vor fi deschise vineri între orele 12-00 – 21-00, iar sâmbătă şi duminică între 7.00 și 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

https://ziarulromanesc.es/pedro-sanchez-trimis-din-nou-acasa-de-parlamentul-spaniol-mai-are-o-ultima-sansa-in-septembrie/