in

Curtea Supremă a Spaniei confirmă sentința de 14 ani de închisoare pentru cei trei români acuzați că au violat o tânără în Sevilla

Curtea Supremă a Spaniei a confirmat pedeapsa de 14 ani de închisoare pentru D.D., N.M. -de 30 de ani- și A.I.M. -31 de ani-, de naționalitate română, pentru agresarea sexuală a unei femei, 27 de ani și de naționalitate paraguayană, în aprilie 2017, pe un câmp din apropierea stadionului Cartuja din Sevilla, și confirmă sentința pronunțată la sfârșitul anului trecut de a treia secțiune a Tribunalului din Sevilla.

Hotărârea Înaltei Curți, la care Europa Press a avut acces, după ce Înalta Curte de Justiție din Andaluzia (TSJA) a respins apelul depus de apărări, a confirmat condamnarea celor trei bărbați pentru o infracțiune continuată de agresiune sexuală cu circumstanța atenuantă a beției, impunând și interdicția de a se apropia la mai puțin de 300 de metri de victimă și de a comunica cu ea prin orice mijloc timp de 20 de ani.

De asemenea, Curtea a aplicat inculpaților măsura de control judiciar pentru o perioadă de opt ani pentru a fi executată după pedeapsa închisorii, condamnându-i și la plata unei amenzi de 540 de euro pentru o infracțiune de vătămare ușoară.

În plus, aceștia trebuie să despăgubească victima cu 84.315,55 euro pentru vătămările și consecințele fizice și daunele morale cauzate.

Apărările au prezentat acest recurs în Casație invocând încălcarea dreptului fundamental la prezumția de nevinovăție și au subliniat „absența unor probe suficiente”, precum și faptul că, în orice caz, faptele ar fi trebuit clasificate drept trei infracțiuni autonome de agresiune sexuală, însă Înalta Curte a respins cererile.

Evenimentele au avut loc în zorii zilei de 22 aprilie 2017, când victima a mers la o discotecă în compania unei prietene, care a prezentat-o unuia dintre inculpați, care la acel moment era însoțit de ceilalți doi condamnați.

Potrivit sentinței, ambele femei „vorbeau, dansau și consumau diverse băuturi alcoolice” cu cei trei inculpați până când, în jurul orei 7:00, victima, „care era destul de afectată de consumul de alcool” a părăsit discoteca în compania celor trei inculpați și a unei a patra persoane.

“Convinsă că o vor duce la ea acasă”, femeia a urcat cu ei într-un vehicul, dar pe drum, unul dintre condamnați “a început, cu modalitate libidinoasă, să efectueze atingeri” asupra victimei, care „s-a opus și a început să urle”, astfel încât un alt dintre cei anchetați „a lovit-o pe cap, i-a acoperit gura și a ținut-o de brațe”, moment în care unul dintre acuzați a profitat de pentru a o penetra în vagin.

Sentința adaugă că, la un moment dat, au oprit vehiculul și un alt dintre cei condamnați au agresat-o pe femeie, după care un al treilea inculpat a „apucat-o de păr, trăgând-o cu forța vehiculului, trăgând-o câțiva metri pe asfalt și apoi după lovirea peste față, a penetrat-o în vagin».

După fapte, inculpații au părăsit locul cu mașina, “lăsând victima abandonată și aruncată într-un șanț”, potrivit sentinței, care adaugă că cei trei inculpați consumaseră băuturi alcoolice în noaptea evenimentelor “, care le-a diminuat ușor facultățile volitive și intelectuale ».

Judecătorul a subliniat că „fiecare dintre cei trei inculpați a penetrat victima în bagin, profitând de acțiunea comună și, facilitând cu prezența lor și, uneori, cu violența, agresiunile sexuale comise, anulând orice posibilă rezistență a victimei ».

“Nu există nicio îndoială cu privire la participarea celor trei inculpați la evenimente”, a declarat judecătorul.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Sevilla, patru ani de închisoare pentru un român, acuzat că a angajat ilegal 32 de conaționali la o fermă

Record de voturi în străinătate, 300.000 în două zile. Românii din Spania pe locul 4