in

Cum sunt întâmpinaţi vizitatorii în La Lloreria – Madrid: ”Intraţi şi plângeţi”

sala plansului madrid

Cartierul Malasaña a găzduit timp de trei zile un spațiu numit La Llorería , care își propune să „facă vizibilă importanța sănătății mintale și să pună capăt stigmatului de a merge la psiholog, un tabu actual în societate”, anunță Telemadrid.es.

„Intraţi şi plângeţi” / „Şi eu am anxietate”- sunt semnele cu care vizitatorii sunt întâmpinaţi în La Lloreria – Sala Plânsului din Spania. Încăperea are într-un colţ şi numere de telefon pe care persoanele le pot apela când simt nevoia.

Sala Plânsului este un proiect, găzduit într-o clădire din centrul Madridului, care îşi propune să înlăture prejudecăţile legate de sănătatea mintală, potrivit Reuters.

Cum să NU cumperi o casă în Spania: capcane de evitat

„Este o idee excelentă pentru a ilustra problema sănătăţii mintale. Este stigmat să plângi în Spania ca în multe alte ţări”, a spus pentru Reuters, Jon Nelssom, un student suedez care locuieşte în capitala Spaniei.

În urmă cu o săptămână, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat separat o acţiune de 100 de milioane de euro pentru asistenţă mentală, care va include servicii precum o linie de asistenţă ce va funcţiona 24 din 24 pentru prevenirea sinuciderilor.

„Nu este un subiect tabu, este o problemă de sănătate publică despre care trebuie să vorbim şi să acţionăm în consecinţă”, a spus el despre bolile mintale în momentul lansării planului pe 10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, citat de Mediafax.

În 2019, 3.671 de persoane şi-au luat viaţa în Spania. Sinuciderile sunt a doua cea mai frecventă cauză de deces după cauzele naturale. Unul din 10 adolescenţi a fost diagnosticat cu o afecţiune de sănătate mintală, în timp ce 5,8% din populaţia generală suferă de anxietate, potrivit datelor guvernamentale.

vulcan la palma

Erupţia vulcanului din La Palma NU SE MAI OPREȘTE, spune președintele Insulelor Canare

sofer roman arestat spania

Spania, român de 29 de ani, şofer la o firmă de curierat, arestat pentru omor