in

Crimă oribilă în Toledo, un român și-a ucis soția cu un cuțit, în fața celor doi copii mici. Primăria a declarat trei zile de doliu

O româncă în vârstă de 42 de ani, Liliana Mateescu, a fost ucisă în localitatea La Puebla de Almoradiel (provincia Toledo), înjunghiată de soțul ei, Daniel Mateescu, un conațional în vârstă de 50 de ani, care a fost arestat de Garda Civilă.

Alberto Tostado, primarul localităţii La Puebla de Almoradiel, a declarat trei zile de doliu.

Atacul s-a produs în jurul orei 00.24, în casa cuplului, situată pe strada Viriato din localitatea din Toledo. Bărbatul a înjunghiat-o de două ori în piept cu un cuțit. Cei doi copii minori ai cuplului erau în casă. Potrivit ultimelor informații, cei doi copii au asistat la agresiune și au anunțat o vecină, care a chemat serviciile de urgență.

Bărbatul a fost arestat în dimineața zilei de miercuri.

Cei doi copii minori au fost luaţi în grija serviciilor de protecţie a copilului, urmând ca o anchetă să stabilească dacă există rude care i-ar putea creşte.

Aceasta este o crimă sexistă, după cum a confirmat Consiliera pentru Egalitate și purtătoarea de cuvânt a Guvernului din Castilla-La Mancha, Blanca Fernández, pe contul său de Twitter. Ea a dezvăluit că cei doi copii ai femeii au asistat la „crima oribilă”. Este a patra victimă a violenței sexiste în Spania din acest an.

„Când se va opri acest lucru?”, a întrebat Fernandez, care a exprimat „condamnarea fermă și deplină” a guvernului regional și a indicat că „asta este ceea ce vrem să evităm, de aceea educația este importantă”.

A intervenit și ministrul Egalității, Irene Montero, din noul guvern Sanchez, care a anunțat că societatea va continua să combată violența sexistă. „Investigăm un alt posibil omor machist. O femeie a fost ucisă de partenerul ei din Castilla-La Mancha. Nu ne vom opri până când societatea noastră nu va încheia cu violența machista”, a scris ministrul pe Twitter.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Câți români sunt înregistrați la Securitatea Socială din Spania, ultimele date: suntem pe primul loc între străini

Un copil a fost ascuns de mamă în portbagajul maşinii, pentru a-l duce în Spania / VIDEO