in

Crește din nou numărul de decese în Spania, crește și numărul infectaților. Vestea bună este că vindecații au depășit 100.000

După 43 de zile de stare de alarmă, în sfârșit toate comunitățile autonome raportează în mod omogen datele epidemiei la Ministerul Sănătății. Madrid, cea mai afectată regiune, nu a trimis până acum numărul cumulat al internărilor. Acum a făcut-o și se poate stabili cifra totală, pentru prima oară. Madrid a raportat 39.472 de cazuri care au necesitat spitalizare și 7.986 de decese.

În total, în toată Spania, un număr total de 114.081 de persoane au necesitat spitalizare pentru coronavirus, a anunțat ministerul Sănătății.

Luni s-a înregistrat o revenire a numărului de decese: 331, comparativ cu 288 de duminică, cea mai mică cifră din mai mult de o lună. Datele din weekend, în orice caz, trebuie să fie întotdeauna luate cu precauție specială, deoarece există o pauză administrativă care produce o subraportare.

În total, 23.521 de oameni și-au pierdut viața oficial în Spania din cauza Covid-19.

Cazurile depistate de noi infecții au suferit, de asemenea, o ușoară creștere: 1.831, ajungând la un total de 209.465. Această cifră este rezultatul celor mai fiabile teste PCR. Însă testele serologice nu sunt luate în considerare, acestea oferă și date despre persoanele care au fost infectate în trecut sau care au încă simptome.

O cifră importantă a zilei de luni este numărul celor vindecați, care a depășit 100.000 pentru prima dată, ceea ce reprezintă deja 48% din pozitivi.

Dr. Raquel Yotti, directorul Institutului de Sănătate Carlos III din Madrid, a oferit detalii despre studiul serologic care va începe astăzi în Spania. ” Am început desfășurarea studiului serologic. Este important să cunoaștem amploarea epidemiei la diferite niveluri.Fundamental pentru studiu a fost participarea tuturor serviciilor de sănătate ale comunităților autonome, care vor fi responsabile de contactul participanților și de efectuarea testelor.”

“Un eșantion reprezentativ al populației spaniole a fost selectat cu sprijinul Institutului Național de Statistică (INE). Acesta include 36.000 de gospodării și 90.000 de participanți potențiali de la care vom solicita participarea lor la studiu prin telefon”.

De rezultatele acestui studiu vor depinde și deciziile guvernului de continuare a relaxării restricțiilor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

diagnoticată cu leucemie

Drama unei tinere poliţiste: a mers la spital cu simptome de COVID-19, dar a aflat că are leucemie

Nouă Ordonanță Militară: Zborurile dintre Spania și România rămân SUSPENDATE încă 14 zile