in

Bătrân spaniol de 93 de ani, escrocat de 200.000 euro de o româncă: „M-ai lăsat gravidă”

Instanța din Gijon (Asturia) anchetează o femeie de origine română care ar fi păcălit un bărbat în vârstă de 93 de ani să schimbe testamentul pe numele ei și să-i dea aproape 200.000 de euro pe care îi avea în contul său bancar.

Femeia anchetată l-a întâlnit într-un parc din Gijón și încetul cu încetul i-a câștigat încrederea, până când a venit frecvent la el acasă.

Ea a fost reținută de agenții Poliției Naționale când era pe punctul de a extrage o sumă mare de bani din contul bărbatului, scrie El Comercio.

Potrivit plângerii depuse la instanța de instrucție, „cu înșelăciune și profitând de situația ei, ajungând chiar să-i spună că „a lăsat-o însărcinată ”, inculpatul a întocmit un testament în favoarea ei, lăsând-o casa în care locuiește, „în strada Lanuza».

Acțiunea legală împotriva româncei au fost inițiate de nepoata nonagenarului când a aflat că contul bancar a suferit o scădere semnificativă și că a scris un testament în favoarea femeii.

Pe lângă ancheta din cadrul instanței de instrucție, o instanță penală din Gijón a deschis un dosar împotriva aceleiași femei pentru furt de bijuterii și numerar din locuința bărbatului în vârstă de 93 de ani.

Nu ar fi prima dată când inculpata este implicată în acest tip de infracțiuni.

Pablo Hasel

Proteste în Spania după arestarea rapperului condamnat pentru postările antimornarhie: «Moarte statului fascist!»

spania datorie publica2

Spania, datoare vândută! Nivel record al datoriei publice, aproape 120% din PIB