in

Atenție la buzunare! 500 de hoți la metroul din Madrid, cei mai mulți sunt români

S-au înmulțit furturile în metroul din Madrid, numărul hoților de buzunare (carteristas) fiind de circa 500, dintre care cei mai mulți sunt români, afirmă agenții care zi de zi încearcă să reducă efectele acestei adevărate industrii de sustras portofele și telefoane.

Există 8.000 de camere de luat vederi și zeci de agenți, în uniforme și în civil, care patrulează. Unul dintre agenți a declarat, în cadrul unei emisiuni de pe Canalul tv 5Telecinco, „El programa del verano”: “Majoritatea hoților de buzunare care lucrează în metroul din Madrid sunt de origine română, avem și bulgari și mulți sud-americani”.

În general sunt grupuri, unii sunt acoperiți de alții când „operează”, dar nu întotdeauna. “Cei care sunt foarte buni merg singuri pentru că nu au nevoie de nimeni și astfel pot trece neobservați”, explică el, susținând că aceștia sunt mai dificil de detectat. Când sunt prinși, hoții deobicei scapă cu o amendă și se întorc la furat.

Un hoț de buzunare  de la metroul din Madrid a fost intervievat și a explicat care sunt țintele predilecte. „Turistul francez nu, nu are bani”, de exemplu. Există câteva naționalități care sunt mai bune de exploatat: „rușii și nemții”.

Conform Poliției Naționale, sunt 500 de hoți de buzunare la metroul din Madrid, care comit 10.000 de infracțiuni pe an. „Cifra este fluctuantă, deoarece mulți se mută în alte orașe și chiar în alte țări în funcție de turism. Acum, de exemplu, vara și-au redus activitatea, deoarece au plecat pe litoral sau în orașe cu mai mulți vizitatori”, a explicat un ofițer de poliție pentru El Pais.

Cei mai atacați sunt turiștii, care rămân fără telefoane, bani, aparate de fotografiat. Circa 30 de furturi pe zi se întâmplă la metroul din Madrid. În vagoane, pe scările rulante, în lifturi… Paguba este în medie de circa 400 euro.

Anul trecut au fost semnalate 11.000 de infracțiuni în metroul din Madrid, dintre care 10.000 furturi. „De multe ori, cum nu putem dovedi că o persoană a furat un telefon mobil sau un portofel, dar descoperim că îl are printre bunurile sale, infracțiunea pe care o acuzăm este tăinuirea”, explică ofițerul.

Dacă ar fi stabilită harta furturilor din metrou, aceasta ar avea aproape toate punctele roșii din interiorul liniei 6 (cea circulară) și aproape nule în afara acesteia. Cele mai frecventate de hoți sunt cele care trec prin centrul orașului, cum ar fi 1, 5 și 10, în plus față de 6.

După naționalități, românii sunt cei mai numeroși, „la o distanță mare de următoarele”, conform agenților. În spatele lor se află bulgarii, marocanii și, într-o măsură mai mică, peruanii și cubanezii. Aproape că nu există spanioli, potrivit datelor Brigăzii Mobile. Turiștii orientali (japonezi si chinezi) și italienii sunt preferații lor. Au reputația de a transporta sume importante în numerar. 8.000 de euro au fost sustrase unui turist chinez. Recordul este deținut de un vizitator argentinian care era cu toată familia sa și începuse un traseu prin mai multe țări europene. A rămas fără un plic cu aproximativ 10.000 de euro pe care îl ducea în buzunarul exterior al unui rucsac.

Cât câștigă pe zi? „Răspunsul este foarte dificil. Ei spun că reușesc să supraviețuiască că nu câștigă mai mult de 20 sau 30 de euro. Dar nu e mereu adevărat. Dacă sunt buni, pot câștiga de 200 sau 300 de euro pe zi și chiar mai mult.”, spune ofițerul. Ce riscă hoții? „Dacă ceea ce fură nu depășește 400 de euro, este considerată o infracțiune ușoară de furt și nu implică închisoare, doar o amendă.”

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Gran Canaria continuă să ardă, peste 8.000 de persoane evacuate, 3.400 de hectare de vegetație distruse

Carne infectată în Spania, peste o sută de cazuri de infecţie cu bacteria listeria. O femeie de 90 de ani a murit