
Un șofer de camion român a fost amendat cu 25 de milioane de euro și condamnat la 10 ani de închisoare după ce a fost prins transportând cocaină pe o autostradă franceză. Șoferul și-a aflat zilele trecute pedeapsa. Un tribunal francez l-a condamnat la o amendă de peste 25 de milioane de euro și 10 ani de închisoare după ce în camionul său au fost descoperite 438 de kilograme de cocaină.

Bărbatul a fost condamnat pentru „transport, deținere și import de cocaină, a cărei puritate era între 93 și 98%”. Amenda vamală aplicată corespunde cu valoarea mărfurilor, a precizat parchetul Cambrai din nordul Franței, potrivit Agerpres.
Mai mult, bărbatul și-a pierdut permisul de conducere din cauza acțiunilor sale, întrucât instanțele au decis anularea acestuia. Totodată, românul a primit și o interdicție permanentă de a rămâne pe teritoriul francez.
Citiți și: Șoferul unui camion care circula cu 168 km/h pe un drum cu limită de 90 a fost arestat
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a produs în noaptea de 3 spre 4 februarie 2025, iar bărbatul a fost depistat în timpul unui control vamal pe o autostradă franceză, pe axa Paris-Bruxelles.
Citiți și: Români arestați în Spania pentru furturi de semiremorci pline cu bunuri de valoare
Șoferul a susținut că este din Portugalia și că se îndrepta spre Germania pentru a livra produse cosmetice , a spus vama în februarie. În interiorul camionului, ofițerii au descoperit mai întâi o cantitate mare de numerar, telefoane și sisteme de acces la internet în cabină, urmate de droguri în valoare de zeci de milioane de euro, scrie diariodetrasporte.com.