in

Ambasadoarea Gabriela Dancău: A crescut numărul de șomeri români în Spania

Numărul lucrătorilor români care se află în șomaj a crescut cu 6500 față de luna anterioară, a declarat la RFI Ambasadoarea României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău.

Cei care vor să se întoarcă în țară pot apela la charterele speciale organizate de ambasadă.

Peste 3000 de români s-au întors până acum din Spania cu 19 astfel de curse în contextul în care zborurile comerciale sunt în continuare suspendate.

Au fost zboruri speciale din Madrid, Barcelona, Tenerife sau Malaga. S-au întors în principal persoane aflate cu titlu temporar în Spania.

Românii care nu s-au întors acasă cu avionul, au putut veni cu autoturismele personale, după ce Ambasada României în Regatul Spaniei a obținut intervale orare și culoare speciale de tranzit în Germania, Austria și Ungaria.

Ambasadoarea a vorbit și de românii loviți de criza economică în Spania: ”Ultimele statistici de care dispunem, furnizate de Serviciul Public de Ocupare Spaniol indică o creștere a numărului lucrătorilor români aflați în șomaj. Undeva cu peste 6500 față de luna anterioară și acest lucru se reflectă și în numărul de cetățeni români cotizanți la sistemul de securitate sociala spaniol în luna aprilie.

Sunt cu 12.000 mai puțini decât în luna anterioară. Cu toate acestea numarul afiliaților români la sistemul de securitate spaniol rămâne și în aprilie cel mai mare din numărul de cotizanți străini din Spania”, precizează Ambasadoarea României la Madrid.

Interviul complet AICI

concedieri Tarom

Concedieri masive la Tarom. Sute de angajaţi „zboară“ din posturi. Cât e salariul mediu în compania care a schimbat opt directori în doi an

Arestat șofer român cu patru sicrie în mașină, a declarat că duce cadavre din Spania în România, avea droguri de 700.000 de euro