Sari la conținut

Români arestați în Spania: și-au obligat fiica de 14 ani, însărcinată, să se mărite cu un bărbat de 27 de ani

Un caz extrem de grav a ajuns în atenția poliției și a justiției din Spania, după ce autoritățile au intervenit pentru protejarea unei adolescente. Ancheta vizează o familie de români. Acuzațiile cercetate merg de la trafic de persoane în scopul căsătoriei până la agresiune sexuală asupra unui minor. Fata a fost scoasă din mediul în care locuia și se află acum sub protecția serviciilor sociale.

Adolescenta are 14 ani și este însărcinată în cinci luni

Fata, în vârstă de numai 14 ani și însărcinată în cinci luni, a fost obligată să se căsătorească cu un bărbat de 27 de ani. Potrivit Departamentului de Securitate al Țării Bascilor, adolescenta și bărbatul locuiau chiar în casa părinților ei. Autoritățile susțin că cei doi fuseseră uniți printr-un „ritual matrimonial tradițional românesc”, despre care anchetatorii afirmă că ar fi fost consimțit, facilitat și permis de părinții fetei.

Poliția din Țara Bascilor (Ertzaintza) i-a arestat la Gernika atât pe părinții adolescentei, în vârstă de 36 și 37 de ani, cât și pe bărbatul de 27 de ani. Anchetatorii încearcă să stabilească exact rolul părinților în această relație și dacă a existat o „transferare a controlului asupra minorei din mediul familial către bărbatul adult cu care fusese căsătorită”. Părinții sunt cercetați inițial pentru trafic de persoane în scopul încheierii unei căsătorii.
Vezi și: Periculos narcotraficant român, capturat în Spania după patru ani de fugă

Părinții sunt cercetați și pentru agresiune sexuală

Ancheta vizează și posibila participare a părinților, în calitate de complici necesari, la o infracțiune de agresiune sexuală asupra unei minore. Autoritățile analizează inclusiv răspunderea lor prin omisiune, deoarece, având obligația legală de a-și proteja fiica, „nu ar fi împiedicat faptele” și ar fi permis ca presupusa relație maritală să continue chiar în locuința familiei. Cercetările sunt încă în desfășurare, iar acuzațiile nu reprezintă condamnări definitive.

Situația devine și mai complicată în privința sarcinii adolescentei. Poliția investighează separat un tânăr de 17 ani căruia îi este atribuită paternitatea viitorului copil, pentru posibila sa implicare într-o infracțiune de agresiune sexuală asupra unei minore. Acesta nu fusese încă localizat la momentul comunicării informațiilor. Prin urmare, bărbatul de 27 de ani cu care fata ar fi fost căsătorită nu este persoana căreia autoritățile îi atribuie paternitatea copilului.

Fata a fost luată de lângă familie

Potrivit informațiilor comunicate de Departamentul de Securitate al Guvernului Basc și relatate de 20minutos, fata a fost plasată sub tutela și protecția serviciilor provinciale ale Diputación de Bizkaia. Măsura urmărește protejarea adolescentei pe durata anchetei. Cei trei adulți arestați au fost prezentați vineri instanței din Gernika, iar judecătorul de serviciu a decis ulterior ca aceștia să fie cercetați în libertate provizorie.

Bărbatului de 27 de ani i-a fost retras pașaportul și i s-a interzis să părăsească teritoriul Spaniei, fiind obligat să se prezinte săptămânal în fața instanței. Pe numele său exista, potrivit autorităților, și un mandat judiciar de reținere și prezentare într-un alt dosar. Toți cei trei adulți trebuie să se prezinte în fața instanței ori de câte ori vor fi citați, în timp ce poliția continuă investigațiile asupra circumstanțelor în care adolescenta a ajuns în această situație.

Etichete: