in

Vizită oficială a președintelui Senatului, Anca Dragu, la Madrid: «Căutăm soluții pentru încheierea unui tratat de dublă cetățenie»

anca dragu spania

Președintele Senatului României, Anca Dragu, a avut o întrevedere cu președinta Senatului Regatului Spaniei, María Pilar Llop Cuenca.

Oficialul român efectuează o vizită oficială de trei zile în Regatul Spaniei la invitația omologului său.

Vizita oficială în Regatul Spaniei a președintei Senatului României se înscrie, ca demers al diplomației parlamentare, în direcția aprofundării și diversificării dialogului politic și consolidării caracterului special al relației tradiționale de prietenie cu Spania, scrie Agerpres.

O temă importantă abordată în cadrul discuțiilor s-a referit la situaţia românilor din Regatul Spaniei.

“Românii sunt cea mai numeroasă și cea mai tânără comunitate din Spania care participă activ la îmbunătățirea economică și socială a țării.

I-am spus președintei Senatului, E.S. doamna Pilar Llop Cuenca, că nu dorim să ne pierdem comunitatea de români și că ne dorim să reușim să identificăm împreună soluții pentru încheierea unui tratat de dublă cetățenie”, a spus preşedintele Senatului României.

În încheierea întrevederii, oficialul român i-a adresat omologului său invitația de a vizita anul acesta România.

În Sala Patio de los Naranjos a Senatului spaniol, a fost inaugurată expoziția Arhivelor Diplomatice române și spaniole dedicată sărbătoririi celor 140 de ani de relații diplomatice.

Programul vizitei mai cuprinde o deplasare la Centrul NATO de Operaţiuni Aeriene Combinate (CAOC) şi la Centrul de Sateliţi al UE (SatCen).

O femeie din Spania s-a vaccinat într-un centru din Arad: Este căsătorită cu un român și a profitat de faptul că nu e necesară programarea

roman succes spania

Povestea de succes a unui român în Spania. Și-a pus amprenta pe majoritatea clădirilor emblematice din Madrid