Vârsta de pensionare în Spania este, în ianuarie 2023, 66 de ani și 4 luni. Această vârstă va crește treptat până la 67 de ani în 2027. Creșterea pensiilor contributive va fi de 8,5% în 2023, într-un an în care vârsta obișnuită de pensionare urcă la 66 de ani și 4 luni, când nu sunt 37 de ani și 9 luni de cotizare, potrivit Unión Sindical Obrera. În 2023, vor fi necesare încă două luni pentru a accesa pensionarea obișnuită. În cazul acreditării unui stagiu de cotizare egal sau mai mare de 37 de ani și 9 luni, lucrătorul se poate pensiona la vârsta de 65 de ani. Al doilea pachet al reformei pensiilor nu a fost încă convenit, dar ar putea introduce mari modificări în perioada de calcul.
Citește și: Certificatul de viață „fe de vida”, document esențial pentru TOȚI pensionarii care primesc pensia din alt stat decât cel de reședință, cine trebuie să îl trimită și unde
Vârsta de pensionare în Spania în 2023
Din 2013, anual, la perioada de calcul a pensiei s-a adăugat un an, până când a ajuns la 25 de ani în 2022 (înainte de reformă era de 15 ani). Aceasta înseamnă că ultimii 25 de ani de cotizare ai lucrătorului sunt luați în considerare pentru calcularea pensiei. O schimbare substanțială pe care a efectuat-o acest Guvern a fost abrogarea factorului de sustenabilitate a pensiilor impus de Executivul lui Mariano Rajoy, care a legat cuantumul pensiei de evoluția speranței de viață.
Acest instrument a fost înlocuit cu un mecanism de echitate intergenerațională agreat în noiembrie 2021 între Guvern și sindicate. Angajatorii au fost împotriva măsurii. Va însemna o creștere cu 0,6 puncte a contribuțiilor între 2023 și 2032 . Companiile vor fi responsabile de această creștere (vor plăti suplimentar 0,5%), în timp ce muncitorii vor plăti restul de 0,1%.
Citește și: Vârsta de pensionare în Europa: cazul Spania și Italia în ianuarie 2023. Tu cât mai ai de cotizat?
O pensie contributivă de 1.000 de euro crește cu 85 de euro lunar
Vârsta de pensionare în Spania continuă să crească treptat. Și asta pentru că, în reforma pensiilor pe care Guvernul lui José Luis Rodríguez Zapatero a convenit-o cu agenții sociali, s-a stabilit ca vârsta legală să treacă de la 65 la 67 de ani. Această modificare privind vârsta de pensionare în Spania a început să se facă treptat din 2013. Procesul se va încheia în 2027. În 2022, vârsta legală de pensionare a fost 66 de ani și două luni.
Vestea bună este că pensionarii care primesc o pensie contributivă vor primi cu 8,5% mai mult. De exemplu, cei care primesc o pensie contributivă de 1.000 de euro vor primi cu 85 de euro în plus pe lună. Adică cu circa 1.020 de euro mai mult pe an. Suma maximă pentru pensiile contributive în 2023 este de 42.823,34 euro pe an. Este plătită în 14 plăți (3.058,81 euro pe lună).
Citește și: Ce înseamnă să fii pensionar român în Spania, avantaje și obligații
Sursa: uso, ZiarulRomânesc.es