Suplimentul de pensie pentru rezidență – În Spania, pensiile contributive al căror cuantum este mai mic decât pensia minimă stabilită de lege pot fi majorate, cu condiția să fie îndeplinite anumite cerințe. Dar cum se calculează acesta? Suplimentele la pensie vor fi incompatibile cu perceperea de către pensionar a unor venituri care depășesc limita stabilită prin bugetul anual, și când nu mai este îndeplinită condiția reședinței pe teritoriul spaniol. Iată câteva informații extrem de importante și cum se calculează suplimentul de pensie pentru rezidență.
Citește și: Ipoteze de pensionare înainte de vârsta de 65 de ani în Spania
Ce este suplimentul de pensie pentru rezidență
Așadar, suplimentul de pensie pentru rezidență este o sumă complementară care se adaugă cuantumului pensiei, în modul ei contributiv, atunci când aceasta nu atinge minimul stabilit legal. O condiție este ca beneficiarul să nu depășească suma stabilită anual în Legea bugetului general de stat. Condiția care îi privește îndeaproape pe pensionarii români din Spania (și pe cei viitori!) se referă la rezidența pe teritoriul statului spaniol.
Citește și: Calculul pensiei în Spania : un exercițiu de matematică pe care îți convine să îl faci
Atâta timp cât pot face dovada că au reședința în Spania, vor putea încasa suplimentul de pensie pentru rezidență. este necesar, așadar, ca beneficiarul să facă dovada reședinței pe teritoriul spaniol. În acest sens, se înțelege că această condiție este îndeplinită atât timp cât dovedești că șederea în străinătate este egală sau mai mică de 90 de zile pe parcursul fiecărui an calendaristic, sau este motivată de situații de îmbolnăvire a beneficiarului, justificată corespunzător prin certificatul medical.
Citește și: „Pericol, toxicitate și greutăți”: Menajerele din Spania cer să ia pensie anticipată la 58 de ani
După retragerea în România…
Pensia minimă se stabilește în funcție de situația particulară a pensionarului. Două sunt însă condițiile principale:
- limita veniturilor
- reședința în Spania
Ideea sistemului spaniol este clară: suplimentul nu poate fi perceput dacă nu (mai) locuiți în Spania. Important: Suplimentele minime nu sunt permanente și sunt revizuite în fiecare an. Cine a ieșit, totuși, la pensie și a rămas în Spania, și beneficiază de acest supliment, îl va pierde dacă își stabilește reședința în afara teritoriului spaniol.
Îl va pierde și dacă rămâne în afara Spaniei mai mult de 90 de zile pe parcursul fiecărui an calendaristic. Cu o excepție: cazul în care poate dovedi prin alte mijloace că reședința obișnuită este în Spania. În afara acestei situații, suplimentele minime se pierd atunci când crește venitul beneficiarului.
Spania stabilește că este obligatoriu ca beneficiarul să notifice cu privire la orice modificare a veniturilor care implică depășirea limitei de venit stabilite.
Cum se calculează suplimentul de pensie pentru rezidență
Un exemplu de calcul pentru suplimentul de pensie pentru rezidență: sunteți pensionar care are o pensie de limită de vârstă de 400 de euro pe lună (5.600 de euro pe an) și un venit suplimentar (de exemplu, un apartament închiriat) de 3.500 de euro pe an. Suma ambelor (5.600 + 3.500) este de 9.100 euro.
9.500 euro este o sumă mai mică decât suma de 7.939 euro plus pensia minimă pentru unitățile de conviețuire formate din o singură persoană fără soț (9.569 euro). Ambele sume totalizează 17.508 euro. Prin urmare, ați avea dreptul la un supliment minim echivalent cu diferența, care este de 8.408 euro (17.508 – 9.100 euro). Această sumă, împărțită în 14 plăți se ridică la 600 de euro.
Întrucât suma pensiei lunare (400 euro) și a acestui supliment care îi corespunde (600 euro) este mai mare decât pensia minimă (683,5 euro), suplimentul care este recunoscut în final este diferența dintre pensia minimă (683,5 euro) și pensia care îi corespunde prin calcul (400 euro). Adică pensionarul în cauză are dreptul la un supliment de 283,5 euro în fiecare dintre cele 14 plăți. Sursa: Seguridad Social