Spania, lucrătorii casnici, primii care câștigă din creșterea salariului minim la 1000 euro pe lună. Printre primii beneficiari ai creșterii salariului Salariului Minim Interprofesional (SMI) la 1.000 euro pe lună sunt lucrătorii casnici, anunță Ministerul Muncii și Economiei Sociale.
Vestea bună era așteptată cu sufletul la gură de sutele de mii de persoane care activează în această categorie în Spania. Și asta pentru că salariul primit de orice lucrător casnic nu poate fi niciodată mai mic decât Salariul Minim Interprofesional (SMI).
Ajutoare pentru chirie în Spania în 2022: Cine le poate obține și ce valoare au
Spania, lucrătorii casnici, 14.000 euro pe an, obligatoriu
Potrivit Ministerului Muncii spaniol, salariul unui lucrător casnic trebuie să fie egal sau mai mare decât SMI stabilit în fiecare an. SMI trebuie plătit întotdeauna în numerar, iar reducerile nu se pot face pentru plăți în natură care înseamnă că valoarea salariului e mai mică decât SMI menționat.
Salariul minim pe zi, 33,33 euro
În cazul muncii cu normă întreagă, în 2022 salariul garantat și de minimul aplicabil este de 1.000 euro pe lună, sumă care înmulțită cu 14, adică 12+2 plăți extraordinare se ridică la 14.000 euro pe an. Dacă salariul e stabilit pe zi, acesta nu poate fi mai mic de 33,33 euro pe zi (nefiind inclusă aici partea proporțională a duminicilor și a sărbătorilor).
Pentru regim extern, minimul e 7,82 euro pe oră!
Aceste sume vor fi proporționale în cazul muncii cu fracțiune de normă. În cazul muncii în regim extern, salariul minim pentru această activitate este stabilit pentru 200 la 7,82 euro pe oră și include duminicile, sărbătorile, plățile extraordinare și concediile, potrivit instituției care se ocupă de forța de muncă.
https://www.mites.gob.es/es/organizacion/index.htm
Reducerile de salariu pentru cazare și întreținere se pot face, dar doar în anumite cazuri. Mai întâi trebuie garantată plata salariului SMI în numerar. Odată depășită această sumă, părțile pot conveni asupra eventualelor reduceri, pe care le consideră convenabile, dar fără ca acestea să poată depăși 30% din salariul total.
De exemplu: un angajat intern lucrează cu normă întreagă, a convenit în contract un salariu egal cu SMI dar contractul include și plăți salariale în natură, va trebui să primească mai întîi, în bani, suma SMI anual, care pentru 2022 se ridică la 14. 000 euro. În plus, prestațiile în natură pentru cazare și întreținere nu pot fi evaluate la mai mult de 30% din SMI, adică 4.200 euro (14.000euro x30% egal 4.200 euro în beneficii în natură).
Spania a șaptea, România pe locul 25 din 27
Creșterea salariului minim la 1000 euro situează Spania pe locul 7 între țările UE la 12 plăți. Franța este mai sus, cu 1603 euro, într/un clasament condus de Luxemburg cu 2.256 euro. În partea joasă a clasamentului se află România, cu 515 euro, Letonia cu 500 euro și Bulgaria, cu 332 euro pe lună.