Programarea pentru NIE sau „cita previa” și timpii de așteptare este frecvente motive de dispută la distanță, pe rețelele de socializare. Fiecare aduce exemplu experiența proprie. Se obține ușor, spun unii români din Spania. Alții se plâng că trebuie să apeleze la intermediari pentru programarea pentru NIE ca să fie siguri că obțin ceea ce doresc și în timpi mai rapizi. Pentru primii, obținerea „cita previa” pentru NIE este ceva foarte simplu. Pentru ceilalți, procedura este așa dificilă că nu reușesc să o urmeze singuri.
Citește și: Obținerea de NIE în Spania (verde, dacă se poate), ce s-a schimbat. Informațiile pe care trebuie să le cunoști
Dacă procedura este aceeași la nivelul întregii țări, nu același lucru se întâmplă când este vorba de timpii de așteptare. Fiecare comunitate autonomă are timpii ei de așteptare în baza numărului de cereri.
Programarea pentru NIE în diferite comunități
De exemplu, programarea pentru NIE la Oficiul pentru Imigrări din Țara Bascilor este o chestiune simplă. Așa a fost pentru Valentina Nechita di Beasain, Gipuzkoa. „Locuiesc în Spania de 16 ani, mai exact în nordul Spaniei”, ne-a spus Valentina Nechita. „Eu cu fratele meu am făcut o programare – cita previa – la sediul Politiei pentru străini. Am primit-o imediat, pentru a doua zi” , a subliniat Valentina Nechita.
„Vreau să vă spun că se plătesc doar cei 9,50 euro la bancă, nimic altceva, nici fotografii nu sunt necesare”, a mai subliniat ea, sperând astfel să vină în sprijinul conaționalilor care trebuie să urmeze aceeași procedură. Situația este diferită la Barcelona, unde în momentul alegerii Provinciei sistemul de proceduri te avizează că „momentan nu sunt disponibile programări”.
Citește și: Documente de identitate în Spania: diferențele dintre DNI, NIF și NIE
La Birourile de imigrare din Malaga, de exemplu, toate programările pot fi solicitate sunând la 952 980 460. Unii români semnalează că sună de o săptămână și încă nu au reușit să facă programarea pentru NIE.
După primul NIE
Primul NIE este valabil trei luni, și se numește provizoriu. Nu este nevoie să fii rezident, și îți permite să cumperi, în Spania, casă, mașină și să ai un cont bancar. Îl poți face introducând datele EXACTE din pașaportul valabil. Pentru acele cazuri exclusiv de cetățeni UE care nu dețin pașaport și dețin act de identitate, aceștia pot introduce numărul documentelor menționate în câmpul „Pașaport”, potrivit sediului electronic al Administrației Publice
Reînnoirea
Programarea pentru NIE. Pentru reînnoirea NIE trebuie să demonstrați că cerințele care v-au permis să obțineți rezidența la intrarea în Spania sunt încă îndeplinite. Cu alte cuvinte, cerințele pentru reînnoire vor depinde în mare măsură de tipul de autorizație de ședere pe care o solicitați.
Pentru rezidența permanentă în Spania este necesară reședința legală în Spania pentru o perioadă continuă de cinci ani. Pentru Cartea de rezidență permanentă a unui membru de familie, pe lângă o serie de documente, trebuie prezentate și trei fotografii color recente, pe fond alb, dimensiunea pașaport.
Citește și: TOTUL despre cetățenia spaniolă pentru români: condiții, documente, așteptări. Explicațiile avocatului
Cererea de reînnoire trebuie depusă în luna anterioară expirării cardului de ședere și până la trei luni după data expirării. Autoritățile vă vor preda o chitanță care atestă prezentarea cererii. E suficientă pentru a dovedi situația de ședere legală până la livrarea cardului. Valabilitatea cărții de rezidență a unei rude a unui cetățean al Uniunii este de zece ani de la data eliberării și va fi reînnoit automat, precizează Secretariatul de Stat pentru Imigrări.
Șederea pe teritoriul Spaniei este reglementată de Ordinul PRE/1490/2012, din 9 iulie , care conține normele de aplicare a articolului 7 din Decretul regal 240/2004, din 16 februarie, privind intrarea, libera circulație și ședere a cetățenilor UE. Toate taxele aplicate pentru practicile de imigrare în cazul cetățenilor UE pot fi consultate la acest link.
Surse: Sediul Electronic al Administrației Publice, boe.es, ZiarulRomanesc.es