Noul ajutor de 200 de euro în Spania – Monitorul Oficial de Stat (BOE) a publicat miercuri Decretul Regal de ajutor împotriva inflației, aprobat cu o zi înainte de Consiliul de Miniștri. Una dintre măsuri se referă la noul ajutor de 200 de euro. La acesta vor avea dreptul familiile vulnerabile din Spania, care, în opinia Guvernului, vor putea să facă față mai adecvat efectelor inflației. Publicarea în BOE permite cunoașterea detaliilor acestei măsuri și persoanele care pot fi beneficiari. Iată tot ce trebuie să știi despre acest ajutor.
Citește și: Spania, ajutorul pentru bebeluși în Comunitatea Madrid, în total 14.500 de euro
Decretul stabilește că angajații, lucrătorii independenți și șomerii pot beneficia de noul ajutor de 200 de euro în Spania, atâta timp cât venitul încasat a fost de mai mic de 27.000 de euro brut (íntegro) anual. O altă limită este valoarea patrimoniului care trebuie să fie mai mic de 75.000 euro. Aici nu se ține cont de reședința principală, dacă ești proprietarul casei. Data la care se efectuează aceste calcule este 31 decembrie.
Cine este exclus
Este stabilit că noul ajutor de 200 de euro în Spania nu va putea fi solicitat de cei care, chiar dacă respectă condițiile de mai sus, sunt beneficiari ai Venitului Minim Vital la data de 31 decembrie 2022. Nu se încadrează la acest ajutor nici pensionarii. Fiind o măsură pentru familii vulnerabile, se presupune că pensionarii care sunt în situații economice defavorizate primesc deja un supliment de pensie până la pensia minimă.
Decretul stabilește că cererile să fie depuse la Agenția Fiscală, Hacienda, care va acorda fonduri din Trezoreria publică. Acest ajutor de 200 euro se oferă o singură dată. Cererea trebuie făcută pe siteul Agenției, unde va trebui indicat și contul bancar în care doriți să fie virați banii. Agenția va verifica dacă aveți dreptul, atunci când e necesar și cu comunitățile autonome. Tot Agenția Fiscală va fi cea care vă va scrie că trebuie să rambusați banii în cazul în care a fost acordat pe nedrept.
Când se pot depune cererile
Spre deosebire de celelalte măsuri stabilite prin decretul publicat miercuri în BOE, noul ajutor de 200 de euro în Spania va putea fi solicitat după data de 15 februarie și până la 31 martie 2023. Dacă veți fi recunoscut ca beneficiar, vi se vor trimite banii în cont. Dacă se va considera că nu aveți dreptul la această plată vi se vor ndica și motivele acestei decizii. Dacă nu sunteți de acord, veți putea contesta decizia prezentând documente justificative. Dacă după trei luni nu ați primit plata și nici o notificare de la Agenția Fiscală, cererea va fi considerată respinsă.
Citește și: Ajutorul de 463 de euro pentru persoanele care nu au contribuit suficient la șomaj
Sursa: boe.es, ZiarulRomanesc.es