Sari la conținut

De ce fură hoții catalizatoarele auto, știi că preferă mașinile mai vechi?

furturile de catalizatoare auto

Și în Spania, la fel ca în Germania sau în Italia au explodat furturile de catalizatoare auto. Când ai o mașină mai veche, ai putea să crezi că hoții o vor ocoli, tocmai pentru că e mai puțin… atrăgătoare. Probabil nu ai fost tu victimă, dar să știi că în toată Europa proprietarii de mașini merg tot mai des la Poliție să semnaleze acest tip de furt. Este o piesă esențială pentru mașină. În atelierele de reparații auto costul piesei plus instalarea sunt scumpe. Și, da, de multe ori costul reparației ar depăși valoarea mașinii. Dar de ce sunt catalizatoarele auto atât de dorite?
Citește și: Doi hoți români au intrat să fure fier vechi chiar din depozitul Poliției catalane

Hoții acționează mai ales asupra mașinilor mai vechi. Potrivit forțelor de ordine, de multe ori este o activitate controlată de grupuri criminale organizate. Furturile de catalizatoare auto înseamnă câștiguri importante prin vânzarea pe piața neagră.

Furturile de catalizatoare auto, mașinile preferate de hoți

Hoții aleg deseori vehicule industriale, deoarece piesele sunt mai mari și conțin mai mult metal prețios. Selectează, de asemenea, mașini de teren, care sunt mai înalte, deoarece trebuie să se bage sub mașină. În doar trei minute, spun forțele de ordine, hoții pot să și dispară cu catalizatorul mașinii. Înăuntru sunt cantități de paladiu, platină și rodiu.

Inițial, vehiculele cele mai afectate de aceste furturi au fost vechile Toyota. Din motive de omologare, modelele japoneze de la sfârșitul secolului XX și începutul anilor 2000 au avut mai multe din aceste materiale prețioase. De aceea hoții le preferă. Acum sunt vizați și proprietarii de vehicule hibride Lexus și de mașini Dacia și Seat. Nu sunt scutite de risc nici mașini ca Opel Astra, Toyota Prius și Volkswagen Polo modele vechi.

Această piesă este esențială pentru funcționarea mașinii, pentru a curăța gazele nocive care ies din țeava de eșapament înainte de a fi expulzate. Platina este cel mai apreciat dintre metalele existente în catalizatoare deoarece este un metal maleabil și rezistent. Este utilizat în diferite sectoare: auto, industria chimică, electricitate și electronică, industria medicală și biomedicală. Platina este mai rară, mai grea și, prin urmare, mai scumpă decât aurul, motiv pentru care este folosită în colecțiile de bijuterii de înaltă calitate.

Platina este tranzacționată la 30,50 euro per gram. Un gram de paladiu costă în jur de 40 de euro. Rodiul costă chiar 368 de euro. Doar pentru comparație: aurul costă puțin sub 57 de euro în aceeași cantitate. Pentru un catalizator uzat, hoții pot obține uneori câteva sute de euro.

Cum îți dai seama că te-au călcat hoții

Furturile de catalizatoare auto: îți dai seama imediat că au trecut hoții pe la mașina ta. Chiar la pornirea vehiculului. Atunci când este pornit motorul emite un sunet foarte puternic. Mașina nu mai poate fi condusă. Chiar dacă ți se pare că merge, mai bine să nu o pui în circulație. Un motiv ar fi că, în caz de accident rutier, ai putea să nu fii despăgubit.

Pentru a fura, hoții ridică vehiculele cu cric, și în câteva minute pleacă cu catalizatorul. În funcție de locul în care se află vehiculul, hoții folosesc diferite unelte: de exemplu pe străzile zgomotoase lucrează cu un ferăstrău flex sau electric.

furturile de catalizatoare auto

La vehiculele mai recente, catalizatorul este montat foarte aproape de motor, astfel încât acesta să se încălzească mai repede după o pornire la rece și să ajungă la temperatura de funcționare. Acolo hoții de catalizatoare auto ajung mai greu. Nu ar fi imposibitl, dar fi mai mult de muncă. Ar trebui îndepărtată capota. Riscul de a fi prins ar fi mai mare. În plus, nu se prea merită: modelele mai noi conțin mai puține metale prețioase.

Atunci când ai fost victima unui furt, e bine să faci plângere la Poliție. Sună serviciul de asistență rutieră și transportă vehiculul la un atelier. Amintește-ți că nu mai este legal să circuli cu el pe stradă.

Costurile reparației ar putea fi mai mari decât valoarea mașinii

În cazul mașinilor vechi, este esențial să întrebi dinainte mecanicul despre costurile reparației. În funcție de model și de tariful orar, un nou catalizator poate costa multe sute sau chiar și câteva mii de euro.

furturile de catalizatoare auto

Dacă ai fost victima unuia dintre furturile de catalizatoare auto, și mai bine ar fi să stai departe de cele uzate pe care le poți găsi online. De obicei, se poate vedea deja din imagini că conductele de legătură au fost tăiate neprofesionist. Avertisment: catalizatorele furate nu pot fi deținute. Dacă se dovedește că un catalizator achiziționat a fost furat, acesta trebuie returnat proprietarului real.

Este important să informezi compania de asigurări imediat după furt și să verifici contractul. Dacă ai doar asigurare de răspundere civilă – și așa este adesea cazul mașinilor mai vechi – rămâi cu paguba.

Sursa: elmundo.es, adac.de, ZiarulRomanesc.es