Sari la conținut

Certificatul de viață „fe de vida”, document esențial pentru pensia românilor din Spania

Certificatul de viață pentru români

Certificatul de viață pentru români în Spania – Pentru a evita suspendarea pensiilor de către Asigurările Sociale , în fiecare an este necesară transmiterea unui document, certificatul de viață fe de vida„. Asupra acestui document planează o confuzie mare, de unde și nemulțimiri frecvente și suspendări de plăți, în defavoarea beneficiarilor. Cine trebuie să trimită certificatul de viață și unde? Se trimite din Spania în România sau invers? Ce faci dacă nu ai primit formularul de completat? Unde poți să faci dovada existenței în viață? Și dacă ai reședința în Spania și teplătește casa de pensii din România, fiind născut român, mai e nevoie să transmiți certificatul de viață?
>>> Pensie în Spania 2022, cât dai și cât primești, soluția alternativă pe care să o iei în calcul

Actualizare importantă: Începând cu 20 aprile, cele mai recente știri și toate articolele vor fi publicate pe noul nostru site web. Vă rugăm să vizitați ziarulromanesc.de/spania/ pentru a fi la curent cu conținutul nostru cel mai recent. Vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră permanent!

În perioada octombrie – decembrie, pensionarilor români cu reședința în Spania, plătiți de Casa de pensii din România, li se solicită transmiterea dovezii existenței lor în viață. Mai precis, celor care au reședința declarată în străinătate li se trimite certificatul de viață, care trebuie restituit completat către Casa de Pensii plătitoare.
>>> Cea mai ieftină destinație de vacanță din Spania este „minunată”

Aspecte esențiale care privesc certificatul de viață pentru români

Iată câteva aspecte esențiale privind pensia și importanța „fe de vida”:

  • orice pensionar care primește o pensie de la alt Stat decât cel de reședință trebuie să trimită anual un certificat de viață.
  • un pensionar român care primește pensia din România dar are reședința în Spania trebuie să trimită dovada că are încă dreptul la pensie (e în viață).
  • certificatul de viață este trimis anual de Casa de Pensii din România la domiciliul declarat din Spania.
  • dacă nu declari adresa din Spania, Casa de Pensii nu îți trimite certificatul de viață. Plătitorul nu are nicio dovadă că ești în viață și și se suspendă pensia. Obții același rezultat atunci când Casa de pensii află că ai reședința în străinătate când tu ai omis să faci declarații conforme cu adevărul și să spui că ai reședința în Spania.

„Fe de vida”, cum și unde se completează certificatul de viață pentru români

Documentul are trei părți:

  • Partea A este completată de Casa de pensii
  • Partea B trebuie completată de beneficiar (pensionatul)
  • Partea C trebuie completată de autoritatea care certifică faptul că beneficiarul / pensionarul este în viață

În Spania, românii se adresează frecvent oficiilor consulare. Nu este nevoie de programare, asigură reprezentanții consulatelor. La fel de bine se poate merge la primăriile din localitățile de reședință.

Pensia și „fe de vida” din Spania către România

Pensionarii care se află în România și primesc pensie din partea Statului spaniol, vor trebui și ei să completeze formularul, dar de obicei la începutul anului. În cazul acestora, certificatele de viață trebuie trimise către Asigurările Sociale (Seguridad Social) vorbim de perioada ianuarie – martie. Până de curând nu exista un formular tipizat. În urma înțelegerii dintre cele două state, acum se acceptă formularul utilizat de România.

„Cei care primesc în România pensia de la Statul spaniol se pot adresa Caselor de pensii pentru a trimite formularul către Spania”, a declarat Cristina Florea, atașat pe probleme de muncă la Ambasada României în Regatul Spaniei.

Dacă ești pensionar și nu ai primit certificatul de viață în Spania, există mai multe explicații:

  • ori nu ai declarat domiciliul
  • ai schimbat adresa și nu ai comunicat niciodată noua adresă
  • este o eroare a poștei

În acest caz, poți descărca, printa și completa în partea B. O autoritate te va identifica pe partea C. Partea A va fi completată ulterior, când formularul ajunge la Casa de pensii.

Certificatul de viață pentru români: întârzierile în trimiterea sa

Când se întârzieri în trimiterea certificatului, administrația suspendă plata pensiei. Se întâmplă de obicei dacă nu trimiți până în luna martie. Plata pensiei se reia când Casa pe pensii primește certificatul de viață trimis de tine.

Dacă te afli la limită dar își aduci aminte că trebuie să trimiți acest document nu pierzi beneficiul. Oricum, trebuie să știi că plata pensiei se va relua de la momentul suspendării, pentru că ai dovedit că ești în viață și deci continui să beneficiezi de pensie.

În mod eronat, uneori am putea crede că numai cei care au transferat pensia în străinătate trebuie să trimită certificatul de viață. Nu are importanță locul în care primesc pensia, ci faptul că primesc pensia de la un alt Stat, adică diferit de cel de reședință.
Citește și: Pensia națională și pensia comunitară, interviu exclusiv cu Cristina Florea, atașat pentru probleme de muncă și sociale la Ambasada României în Spania

ZiarulRomanesc.es