Câte beri poți bea în Spania pentru a nu ieși pozitiv la alcooltest? Ca regulă generală, alcoolul și șofatul nu prea se împacă bine. Când ai îndoieli, cel mai bine este să nu bei nimic în afară de apă. Mai ales când ești în în altă țară. Și totuși, nici măcar o bere mică? Este adevărat că efectul unei sticle de bere sunt diferite și reacția depinde foarte mult, în general, de sexul și de greutatea corpului celui care o consumă. Autoritățile de la Rutieră din Spania amintesc mereu importanța de a nu bea nici măcar o picătură de alcool atunci când știm că ne urcăm la volan. Garda Civilă spaniolă răspunde la întrebarea privind cantitatea maximă de alcool care poate fi consumată înainte de a depăși nivelul de alcoolemie admis.
Citește și: În cât timp iese alcoolul din sânge?
Câte beri poți bea în Spania: noua lege a circulației din 2022
Analiza toxicologică a 90% dintre decesele în accidente rutiere în Spania arată că 49,4% dintre cei decedați pe drum în 2021 au consumat alcool sau droguri.
Potrivit noii Legi a Circulației Autovehiculelor și Siguranței Rutiere, în vigoare pe 21 martie 2022, testul de alcool în sânge va fi pozitiv dacă depășește limita a 0,5 grame pe litru de sânge (0,25 mg /L în aerul expirat). În cazul persoanelor cu permis de conducere de mai puțin de doi ani sau a celor pentru care condusul este o profesie, limitele sunt mai mici: acestea nu pot depăși 0,3 g/L alcool în sânge (0,15 mg/L în aer).
Berea este cea mai consumată băutură alcoolică din Spania. Câte beri poți bea în Spania pentru a nu fi testat pozitiv la alcoltest? Raportul ia ca măsură o sticlă de 330 ml. O bere cu tărie de 5% pentru un bărbat de statură și corporatură medie ar putea fi ok, deja la 2 beri testul iese pozitiv. O femeie care cântărește în jur de 60 de kg, potrivit datelor oferite de Garda Civilă și DGT, ajunge să bea o singură sticlă de bere. Depășește deja doza admisă de 0,25 mg/L în aerul expirat!
¡La pregunta del millón! 🤔
— Dir. Gral. Tráfico (@DGTes) August 12, 2022
¿Con qué cantidad de alcohol das positivo en un control de alcoholemia? 🍺🍸
¡En esta infografía resolvemos la duda! 👆
¡Recuerda! La tasa de alcoholemia segura siempre es la 0,0 😉 #CeroRiesgos pic.twitter.com/og8bwZ7HBH
Testarea pozitivă te poate costa o amendă până la 1.000 de euro, șase puncte de pe permis și până la un an de închisoare. Textul întreg al noii legi, publicat în Monitorul Oficial spaniol și în vigoare din 21 martie îl găsești în BOE.
Citește și: Spania, noua lege rutieră, toleranță zero față de consumul alcool pentru anumite categorii
Sursa: dgt, ZiarulRomanesc.es