Apel pentru românii din Sevilla. Autoritățile încurajează muncitorii români din Spania, din raza de activitate a Consulatului General al României la Sevilla să vorbească despre abuzurile la care sunt supuși la locul de muncă. La fel și pe cei care cunosc situații anormale în raporturile de muncă.
Abuzurile în relațiile de muncă sunt considerate o urgență. „Orice cetățean român care are cunoștință de săvârșirea unui abuz al unui angajator local la adresa unui cetățean român sau a sa, poate apela de urgență numărul pus la dispoziție de Guardia civil sau la numărul de urgență al Consulatului General al României la Sevilla”, se arată în anunțul autorităților române de la Sevilla.
Apel pentru românii din Sevilla: reclamați abuzurile
Comunicatul mai precizează: „că, în provincia Huelva, în cadrul Guardia Civil, funcționează o unitate EDATI. Echipa pentru Relația cu Imigranții are birouri la Lepe, Moguer și Almonte, și poate fi contactată la numărul de telefon 062.
Recomandăm tuturor cetățenilor romani care au reședință permanentă sau temporară în Provincia Huelva să apeleze de urgență acest număr de telefon în situații de necesitate.
Apel pentru românii din Sevilla. Numărul de telefon este pus la dispoziție de Guardia Civil Huelva.
Totodată, este bine să informați urgent și Consulatul din Sevilla, la telefon +34.648.212.169 sau mail [email protected] și contact@informațiiconsulare.ro”.
În aprilie, 52.277 români în agricultura spaniolă
În 2022 a crescut în mod constant numărul românilor care lucrează în Spania, în agricultură.
În luna aprilie 2022 se înregistrau 52.277 lucrători români, potrivit Ambasadei României la Madrid.
Pentru cei care doresc să lucreze în Spania, în campaniile sezoniere, sfatul este să consulte Ghidul de informare pe teme de muncă și securitate socială.
Material informativ este dedicat campaniei agricole 2022. Este tradus inclusiv în limba română și cuprinde o serie de informații utile. Între acestea, și despre drepturile lucrătorilor sezonieri în Spania.
Potrivit ghidului CCOO, documentele indispensabile sunt DNI sau NIE. La fel, mai e nevoie de număr de înregistrare la Asigurările Sociale, card de sănătate și cont bancar.
Contractul trebuie să fie în scris. Trebuie să cuprindă cel puțin durata, salariul, programul de lucru, categoria de muncă şi contractul colectiv aplicabil, precum şi fişa salariului real încasat.
Citește și: EXCLUSIV – Coșmarul trăit de patru români la cules cireșe în Spania: „Este un IAD” – VIDEO
Surse: Consulatul General al României la Sevilla, ccoo.es, ziarulromanesc.es