in

Valencia, trei femei, din care o româncă, strangulate și aruncate în șanț, poliția investighează dacă există vreo legătură între ele

Poliţia Naţională şi Garda Civilă investighează dacă există vreo legătură între trei cazuri de crimă, ce au avut loc în Valencia, Spania, în ultimele 5 luni. Trei femei, între care şi o tânără româncă în vârstă de 19 ani, au fost strangulate, apoi aruncate într-un şanţ, faptele având loc în aceeași zonă geografică.

Ultima victimă este Olga Pardo, o femeie în vârstă de 43 de ani, al cărei cadavru a fost găsit săptămâna trecută, într-un șanț din districtul Massarrojos, în Valencia. Conform rezultatelor provizorii ale autopsiei, femeia fusese sugrumată înainte de a fi aruncată în apă. Cadavrul a fost găsit întâmplător, potrivit 65ymas.com, citat de observatornews.ro.

Toate cele trei femei au fost strangulate, apoi aruncate într-un şanţ.

Cazul amintește de Florina Gogos, românca de 19 ani găsită moartă pe 30 ianuarie, tot într-un şanţ, în apropierea pistei Silla unde fata se prostitua. Criminaliștii au găsit, de asemenea, pe trupul tinerei, semne ale unei strangulări.

Dar, înainte de aceste două cazuri, o altă crimă zguduia comunitatea din Valencia.

În noiembrie anul trecut, trupul neînsufleţit al Aliciei Valera, un oficial de 45 de ani al Administrației Justiției, a fost găsit în canalul de irigații El Progreso, la câțiva metri de centrul urban al orașului La Hoya. Examinarea criminalistică a scos la iveală că şi ea a fost sugrumată.

Acum, poliţiştii spanioli vor să afle dacă există vreo legătură între aceste trei crime, mai ales că cele trei cazuri sunt în continuare nerezolvate, criminalul sau criminalii fiind în libertate.

valul patru spania

Al patrulea val de COVID în Spania! Medicii critică măsurile de relaxare din perioada Paștelui

pedro sanchez

Spania speră să aibă propriul vaccin anti-COVID în 2021. Sanchez: «Garantăm anul acesta vaccinarea tuturor spaniolilor»