in

Vaccinare pe bandă rulantă în Spania. Cadrele medicale pensionate s-au întors la datorie

vaccinare spania6

Spania apelează la cadrele sanitare pensionate ca să accelereze vaccinarea. Zeci de medici și asistente se întorc la serviciu ca voluntari pentru imunizarea cu serurile anti-COVID. Guvernul vrea să vaccineze 33 de milioane de oameni până în august, relatează alephnews.ro.

Campania de reangajare a început de câteva săptămâni și este în plină desfășurare. Numai la Sala Polivalentă Wizink Center din Madrid lucrează, de vineri, 40 de pensionari care au fost contractați ca să vaccineze peste 4.000 de persoane pe zi.

Sunt zeci de medici și asistente sub 70 de ani care au fost rechemate să pună umărul la vaccinare în mai multe regiuni ale Spaniei precum Andaluzia, Asturia, Rioja și Valencia și toți sunt plătiți fără să piardă pensia. Majoritatea spun însă că fac acest efort din dorința de a ajuta, mai mult decât pentru beneficiile financiare.

Carmen şi-a agăţat halatul în cui acum 9 luni, după ce a rezistat alături de colegi la primul asalt al pandemiei. Însă, când a fost chemată să dea o mână de ajutor la vaccinare, nu a ezitat nicio secundă.

„Fac asta pentru că în viaţă trebui să fii acolo unde este nevoie de tine. Şi am un nepot care va fi mândru să ştie, când va fi mare, că bunica lui şi-a terminat munca într-o campanie de solidaritate ca aceasta”, spune Carmen Perez Martin.

Spania continuă să vaccineze cu AstraZeneca

Spania vaccinează în continuare cu serul de la AstraZeneca și Oxford. În majoritatea regiunilor, procentajul de abandon este nesemnificativ și sunt zone în care au fost onorate toate programările cu vaccinul AstraZeneca.

Unii vin cu teamă la vaccinare, dar experienţa asistentelor pensionate îşi spune cuvântul.

„Oamenii răspund bine. Vor să se vaccineze! Dar simt această teamă şi este normal. Am simţit-o şi noi când ne-am vaccinat. Şi eu mă temeam când m-am vaccinat, dar până la urmă te uiţi la risc şi beneficii şi realizezi că merită să te vaccinezi”, mărturiseşte Laura Ruiz Lopez, asistent coordonator Summa 112 Madrid.

Mai mult, administrația regională cere guvernului să permită madrilenilor sub 60 de ani să li se dea voie să ceară să fie vaccinați cu AstraZeneca, în ciuda limitei de vârstă care a fost stabilită în mod prevetiv doar pentru cei între 60 și 69 de ani.

Nu a fost luată o decizie în cazul persoanelor vaccinate cu prima doză de la AstraZeneca, dar experții consultați de Ministerul spaniol al Sănătății susțin că se lucrează cu posibilitatea de a renunța la a doua injecție sau cu opțiunea de a face rapelul cu serul de la Pfizer sau Moderna.

Unul dintre cei mai cunoscuți actori spanioli, José Coronado, tocmai a primit prima doză și a făcut un apel în favoarea imunizării, în ciuda potențialelor reacții adverse.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Spania: Minoră de origine română, vândută cu 4.000 de euro pentru căsătorie. Cum a fost salvată

spania fumat terasa

Spania: Fumatul ar putea fi INTERZIS pe terasele hotelurilor și restaurantelor