in

Un român din Spania a donat sute de paturi spitalelor pline de pacienți: ”Nu am ezitat niciun moment”

Cosmin Dumitru Rohnean, un român stabilit în localitatea Onda din Spania, a donat 500 de paturi spitalelor pline de pacienți. Armata a venit cu 11 camioane militare pentru a le ridica de la depozit. Românul nu este pentru prima oară când face astfel de donații. Inițial, Cosmin a cumpărat 15 paturi pentru Spitalul La Plana, iar alte 15 au fost donate Spitalului General din Castelló. 

Ultima donație, de 450 de paturi, a făcut făcută miercurea trecută, pe 1 aprilie. Militarii spanioli au venit cu 11 camioane pentru a le putea transporta către unitățile medicale din proximitate. “Dacă este necesar, suntem aici să ajutăm”, le-a mărturisit Cosmin reporterilor El Periodico Mediterraneo, citat de observator.tv, încă obosit de la încărcarea sutelor de paturi în camioane. 

Convoiul militar nu a trecut neobservat de localnici, însă puțini au știu că este vorba despre un transport de paturi. “Au fost câteva paturi specifice spitalelor însă altele nu, pentru casă, dar autoritățile au zis că au nevoie de ele cu atât mai mult cu cât vot instala spitale de campanie, așa că nu am ezitat niciun moment”, a mai spus Cosmin.

Spania este a doua cea mai afectată țară europeană de pandemia de coronavirus. Până în acest moment au fost raportate 131.646 de îmbolnăviri și 12.641 de decese.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Fotbalist român din Spania: „E un dezastru, ca în filmele cu apocalipsa, nu mai au loc să pună cadavrele!”

Peste 700 de salariaţi din Sănătate sunt infectaţi. «În 30 de zile, dacă se menţine ritmul, vor fi infectaţi cu toţii»