
România îl primește înapoi pe Octav Stroici, muncitorul român care și-a pierdut viața în tragicul accident din Roma, după prăbușirea turnului medieval Torre dei Conti. În satul său natal din județul Suceava, familia, prietenii și întreaga comunitate l-au condus pe ultimul drum, într-o tăcere grea, sfâșiată de lacrimi. Sicriul său a fost întâmpinat cu flori și lumânări, semn al unui rămas-bun plin de durere.

Un drum al durerii între Roma și Suceava
Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani, lucra în Italia de mai mulți ani și era apreciat de colegi pentru seriozitatea și bunătatea sa. Tragedia a avut loc în centrul Romei, în timpul lucrărilor de restaurare a turnului Torre dei Conti, un monument istoric din secolul al XIII-lea. Structura s-a prăbușit parțial, iar tânărul sucevean a fost prins sub dărâmături, pierzându-și viața înainte ca echipele de salvare să poată interveni.

Evenimentul a șocat atât comunitatea românească din Italia, cât și pe cea din România. După zile lungi de formalități, Octav a fost adus acasă, unde rudele și prietenii l-au întâmpinat cu un ultim omagiu, în sunetul clopotelor și al rugăciunilor.

Roma își pleacă fruntea în semn de omagiu
La Roma, în semn de respect și solidaritate, assessore Claudia Pratelli a fost prezentă la funeraliile din România, aducând mesajul autorităților italiene. „Am venit aici pentru a aduce îmbrățișarea Romei”, a declarat ea, potrivit publicației Corriere della Sera. Cuvintele sale au fost însoțite de un moment de reculegere și de o promisiune: memoria lui Octav nu va fi uitată, iar ancheta privind accidentul va continua. Întoarcerea acasă nu a mai fost una a bucuriei, ci a despărțirii. Dumnezeu să îl ierte.
Ai putea fi interesat de: „Vrei să îți vezi copiii în seara asta?” Și i-a aruncat benzină în ochi. Europa vede și români buni, și români capabili de rău
