Există momente în viață când totul pare stabil: ai alături persoana iubită, rutina zilnică îți oferă siguranță, iar autosuficiența îți dă impresia că poți duce orice greutate pe umeri. Dar sunt clipe în care o boală, o neputință sau singurătatea apăsătoare rup acest echilibru și transformă dragostea și grija într-o povară copleșitoare. Când disperarea se instalează și nu mai vezi nicio ieșire, gesturile pot deveni extreme. Așa s-a întâmplat și cu o femeie de 64 de ani care, într-o noapte de vară, după 40 de ani de conviețuire, a cedat în fața presiunii. După ani împreună, după luni în care a încercat să-și îngrijească partenerul grav bolnav, a ajuns la capătul puterilor. Într-un amestec de neputință, epuizare și durere, a ales să pună capăt vieții lui și apoi să se predea autorităților, mărturisindu-și gestul șocant.
O femeie și-a ucis partenerul grav bolnav: faptele
Totul s-a petrecut în noaptea dintre 14 și 15 august. Femeia de 64 de ani, și-a atacat partenerul de viață, de 73 de ani, bolnav de mai mult timp în urma unui accident vascular cerebral. Inițial, l-a înjunghiat în timp ce acesta se afla în pat, însă, văzând că rănile nu i-au fost fatale, l-a sufocat cu o pernă. După comiterea gestului, a coborât în stradă și a alertat poliția, recunoscând imediat ce făcuse. „Nu mai reușeam să am grijă de el”, ar fi spus în fața anchetatorilor, potrivit primelor informații.
Cei doi locuiau împreună iar povara bolii și a îngrijirii permanente a dus treptat la o stare de epuizare psihică și emoțională. Procuratura a deschis un dosar pentru omor voluntar, iar anchetatorii încearcă acum să înțeleagă contextul familial și psihologic care a împins-o la un asemenea gest extrem.
Gestul acestei femei nu este doar un fapt divers, ci reflectă o realitate dureroasă chiar într-un oraș mare precum Milano: povara celor care îngrijesc bolnavi cronici sau persoane cu dizabilități. Îngrijirea zilnică a unei persoane bolnave presupune nu doar efort fizic, ci și un consum emoțional uriaș. Mulți îngrijitori nu primesc sprijinul de care au nevoie – nici din partea statului, nici din partea comunității. Oboseala, izolarea și sentimentul de neputință pot crea o presiune psihică imensă.