in

Tânără spulberată într-o cursă ilegală de maşini în Spania. Pedeapsă blândă pentru “teroristul Sorin”, părinţii victimei sunt revoltaţi

cursa ilegala masini spania

Durere cumplită pentru o familie de spanioli, a căror fiică a murit spulberată într-un teribil accident, în timpul unei curse de maşini. Cel din cauza căruia tânăra a murit, un român rezident în Spania, a primit o condamnare mult prea blândă, cred părinţii fetei, conform Adevărul.

Accidentul a avut loc pe 16 octombrie 2016, dar a fost soluţionat abia luna trecută. Sorin, un tânăr român stabilit în Spania, participa la o cursă ilegală de maşini şi gonea cu peste 150 de kilometri. Numit „kamikaze” şi „terorist” de părinţii victimei, românul nu a ţinut cont de riscuri, ba chiar a mers cu farurile stinse în miezul nopţii.

Presa spaniolă a refăcut filmul evenimentelor din acea seară. Victima, o tânără de 27 de ani pe nume Marta Soria Capdevila îşi petrecuse ziua în Las Borjas, oraşul ei natal, alături de familie.

Românca lovită de tren în Spania. Femeia este în stare foarte gravă

După ce şi-a vizitat bunicii şi a luat cina în familie, tânăra a dat curs invitaţiei unor prieteni să meargă la Lleida, la un eveniment. Doar că, ajunsă la kilometrul 84 al şoselei, viaţa i-a fost curmată brusc.

Tânăra nu a avut nicio şansă

În apropiere de Lleida, BMW-ul lui Sorin a intrat pe contrasens după ce a depăşit un Audi cu care făcea concurs, iar în acel moment a izbit puternic maşina în care se afla Marta, şi care circula regulamentar. Şocul a fost extrem de puternic: maşina tinerei a fost proiectată într-un canal şi se presupune că a murit fie imediat, din cauza cumplitei lovituri, fie s-a înecat ulterior. Spaniolii mai scriu că românul nu a schiţat nici măcar un gest pentru a-şi menaja victima. Din motive de neînţeles, el nu a frânat şi nu a încercat nici să o evite, astfel că Marta nu a avut nicio şansă.

La fel de grav, la apariţia Mossos d’Esquadra, brigada Poliţiei catalane care se ocupă de astfel de cazuri, nici românul şi nici ceilalţi şoferi care au luat parte la cursa ilegală nu au spus absolut nimic despre maşina proiectată în apă, profitând şi de bezna din acea seară, precum şi de faptul că râul umflat de ploi a acoperit maşina şi a târât-o câteva sute de metri. Abia după ceva timp anchetatorii au realizat că există victime şi au reuşit după îndelungi căutări să găsească maşina contorsionată a victimei şi pe aceasta, pe fundul apei.

Pedeapsă mult prea blândă

Jurnaliştii spanioli scriu că autorităţile au tratat tragicul eveniment cu indulgenţă. S-a considerat că ar fi vorba de un accident provocat dintr-o banală neglijenţă, deşi avocaţii familiei au cerut încadrarea la omucidere cu intenţie. Asta în pofida faptul că dovezile şi rapoartele Mossos D ‘Esquadra ar fi arătat clar că ceea ce s-a întâmplat în seara respectivă a fost departe de a fi un simplu accident sau o nesăbuinţă.

Din acel moment, părinţii fetei şi avocaţii lor au luptat pentru a i se face dreptate tinerei. Mai întâi, ei au solicitat, pe baza probelor, ca fapta să fie încadrată la omucidere intenţionată şi au cerut o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru Sorin.

Cinci ani mai târziu, după nenumărate etape, procesul a luat sfârşit, însă cu un rezultat neaşteptat. Românul a fost condamnat la numai doi ani şi jumătate de închisoare, ceea ce a nemulţumit profund, notează La Vanguardia. Decizia Curţii Provinciale de la Lleida, pronunţată la finele lunii trecute, a stârnit o adevărată revoltă în jurul comunităţii din zonă.   

Acum, părinţii fetei au pornit o adevărată cruciadă prin care vor să atragă atenţia asupra acestei nedreptăţi. Aceştia susţin că astfel de accidente „ar trebui să fie considerate asasinate rutiere”.

Accidentul în care a murit Marta a fost dat ca exemplu în dezbaterile Parlamentului Spaniei care au condus la cea mai recentă modificare a Codului Penal, care va înăspri pedepsele pentru infracţiunile legate de trafic. 

alexia muresan

Povestea româncei care a obținut notă maximă la Bacalaureatul din Spania. «Aici suntem prieteni cu profesorii»

restaurant spania2

La restaurant cu “paşaportul Covid”. Se întâmplă în DOUĂ regiuni din SPANIA