O anchetă cu privire la „terorism” a fost deschisă în Spania, după moartea violentă a unui bărbat, lovit de o maşină pe terasa unui restaurant în apropiere de Murcia, relatează AFP.
Șoferul care se afla în spatele volanului, un marocan, a murit de asemenea în accident. Alte două persoane au fost rănite.
Investigația pornită de către tribunalul Audenţa Naţională – o instanţă însărcinată cu dosare de terorism, care nu a comunicat niciun detaliu cu privire la acest caz – vizează să afle ce intenții au stat la baza accidentului.
Nu este clar, până la acest moment, dacă marocanul a premeditat fapta.