Spania a fost lovită de un val de căldură cu temperaturi extreme, împingând localnicii sau turiștii să se refugieze la umbră sau la răcoarea piscinelor, informează Agerpres, care citează AFP.
Mai multe zone ale lumii sunt afectate de incendii violente, pe fondul temperaturilor ridicate care au fost înregistrate în ultima perioadă. Incendii violente de vegetație au izbucnit și în provincia Malaga din sudul Spaniei.
O zonă de 300 de hectare, acoperită cu pini, castani și stejari de plută a fost cuprinsă de flăcări, vineri, în apropierea orășelului Jubrique. Cel puțin 13 familii au fost nevoite să-și părăsească locuințele, iar intervenția pompierilor a fost foarte dificilă din cauza vântului.
Mâine alertă roșie pentru Alicante, Valencia și Murcia, temperaturile pot ajunge la 44°C
Climatologii vorbesc deja despre o nouă ordine climatică accelerată de emisiile poluante care absorb radiația emisă de suprafața încălzită a pământului. Asta face ca omenirea să se confrunte cu temperaturi extrem de ridicate și fenomene meteo violente.
După episodul incendiar de săptămâna trecută, în care s-au înregistrat valori record în America de Nord, specialiștii atrag atenția într-un studiu publicat pe World Weather Attribution că valul de căldură extremă nu ar fi fost posibil fără acțiunile umane care au dăunat climei.