După centralizarea și numărarea voturilor de la Alegerile Parlamentare, începe să se prefigureze și componența noului Parlament al României. Astfel, pentru diaspora sunt două posturi de senator și patru de deputat, iar ele vor fi ocupate de USR-PLUS, PNL și surpriza acestor alegeri, AUR.
Iată o proiecție publicată de USR Plus pe pagina de facebook:
La senat, unul dinte fotolii va fi ocupat de Radu Mihail, actual parlamentar de diaspora. Potrivit Europa Liberă, acesta a inițiat mai multe proiecte legislative și campanii în beneficiul românilor din străinătate.
Al doilea senator de diaspora vine de la PNL. Liberalul Viorel Badea își va începe cel de-al patrulea mandat în această funcție.
La Camera Deputaților lucrurile stau diferit. Astfel, USR-PLUS va avea două mandate de deputat. Acestea le revin lui Iulian Ştefan Lorincz, titular de listă la Camera Deputaților, și Siminei Tulbure, o româncă stabilită în Marea Britanie.
Iulian Ştefan Lorincz Titular de listă la Camera Deputaţilor a absolvit Universidad Politécnica de Valencia, are propriul birou de arhitectură, unde realizează proiecte urbanistice, industriale, reabilitare și design, și este unul dintre fondatorii filialei USR Diaspora.
Simina Tulbure a locuit mulți ani în Marea Britanie, unde a absolvit facultatea și masterul la University of Essex, are experiență în Parlamentul European și la Banca Europeană de Investiții, acesta fiind ultimul loc de muncă. În prezent locuiește la Luxemburg.
PNL va avea un singur post de deputat de Diaspora, în persoana lui Valentin Făgărășian, un om de afaceri român din Italia, Ambasador RePatriot.
Cel de-al patrulea fotoliu de deputat de Diaspora ar trebui să revină lui Boris Volosatîi, de la AUR. Vlosatîi este directorul liceului Gheorghe Asachi din Chișinău, militant al Unirii României cu Republica Moldova.