Sari la conținut

Trei turiști au bătut măr un polițist în Spania după ce l-au confundat cu un hoț

Trei turiști au bătut măr un polițist, în Spania, după ce l-au confundat cu un hoț. Starea de ebrietate a turiștilor nu a ajutat, deși victima a repetat de mai multe ori că este polițist.

Evenimentul s-a petrecut ieri, marți 10 mai, când un ofițer îmbrăcat în civil, de la secția de poliție Ciutat Vella a Poliției Locale din Barcelona, a fost agresat cu brutalitate în mijlocul străzii. Secția de poliție acoperă zona centrului istoric al orașului.

Un grup de cel puțin trei turiști se pare că l-au confundat pe polițist cu un hoț. Starea de ebrietate a turiștilor nu a ajutat la interpretarea avertismentelor date de agent. Acesta a repetat de mai multe ori că este polițist. A fost totuși atacat, aruncat la pământ și lovit pe tot corpul, de agresori cu picioarele.

Polițistul luat drept hoț

Odată cu sosirea căldurii, s-au întors turiștii care au lipsit aproape doi ani din cauza pandemiei. Cartierele s-au umplut din nou de străini care caută soare, plajă și sangria.

Potrivit elcaso.elnacional.cat, ofițerul Gărzii Urbane din Barcelona desfășura sarcini de prevenire a jafurilor și tâlhăriilor în zona Barceloneta. 

A depistat un jaf, a reușit să intervină, dar grupul de trei turiști a început să-l atace. De la poliție cred că cei trei bărbați care apar în acest film care îl atacă pe polițist, l-au confundat pe agent cu un hoț și au început să-l bată, până când acesta a rămas aproape inconștient la pământ. Video:

Trei turiști au bătut măr un polițist în Spania după ce l-au confundat cu un hoț. Cei trei agresori se aflau într-o stare avansată de ebrietate. Nu și-au dat seama de avertismentele făcute de agent, care, după cum se aude în filmuleț, a repetat de mai multe ori că ar fi polițist.

Polițistul este acum în afara oricărui pericol. Cei trei agresori au fost arestați pentru vătămări corporale și au petrecut noaptea la sediul de poliţie Mossos d’Esquadra în așteptarea procesului.

Surse: elcaso.elnacional.cat, ziarulromanesc.es

Etichete: