Mai multe tinere din România au trăit clipe groaznice, după ce au fost racolate şi obligate să se prostitueze în Spania. Fetele erau tatuate cu un cod de bare ca „să nu uite că sunt o marfă”. Traficanții de carne vie erau împărțiți în doua clanuri, conduse de Iancu Tudorache și nepotul său, Iulian, care își desfășurau activitatea în zona Marconi din Madrid și în Montera.
Iancu Tudorache a fost condamnat la 44 de ani de închisoare de către magistraţii Tribunalul Suprem din Madrid. În urma procesului s-a constatat că proxenetul a dat dovadă de sadism în modul în care le trata pe prostituate, scrie presa spaniolă. Unele bătăi și perversiuni erau aplicate fără motiv, doar pentru amuzamentul și distracția traficanților.
Bărbatul este încarcerat în Penitenciarul Rahova, pentru proxenetism. A cerut întreruperea pedepsei, la Tribunalul Constanța, însă apoi și-a retras cererea, potrivit replicaonline.
”Ia act de retragerea cererii de întrerupere a pedepsei formulate de către petentul-condamnat Tudorache Iancu (–), încarcerat la Penitenciarul Bucureşti – Rahova, pentru executarea unei pedepse privative de libertate. În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală, dispune plata sumei de 313 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, reprezentând onorariul cuvenit avocatului Roşu Silviu-Dragoş, desemnat din oficiu pentru asistenţa judiciară a petentului-condamnat Tudorache Iancu”, potrivit minutei judecătorești a Tribunalului Constanța din 11 octombrie 2021.
Fetele erau torturate
Presa din Spania a descris modul barbar în care cei doi români racolau și tratau fetele. Acestora li se promitea o viață frumoasă și multe tinere credule au picat în plasă. Odată ajunse în Spania, pentru ele începea calvarul. Când vorbeau despre ele, liderii grupării le numeau bagaje sau colete.
Fetele erau torturate, bătute, legate de calorifer și arse cu fierul de călcat şi tatuate cu coduri de bare că să ştie că sunt doar o marfă.
Adevărul a ieşit la iveală în 2012, după ce una dintre fete a reuşit să scape şi a povestit calvarul prin care a trecut în toţi aceşti ani. Autoritățile spaniole au efectuat percheziții, ieșind la iveală o rețea infracțională, coordonată de doi români, între care și Iancu Tudorache. Acesta avea fete pe teritoriul Spaniei, de pe urma cărora câștiga bani frumoși.
Procurorii au aflat cu stupoare că românul a bătut şi legat de calorifer o minoră care nu voia să se prostitueze. Ulterior i-a tatuat pe încheietură un cod de bare şi suma de 2 mii de euro, cât datora fata reţelei mafiote. Fetele erau racolate din familii sărace, iar unele nu știau nici măcar să scrie sau să citească. Unele torturi erau filmate și arătate celorlalte victime pentru intimidare.