Ministrul spaniol de Externe, Arancha González Laya, a declarat miercuri, la București, că Spania găzduieşte o mare comunitate de români, peste un milion de persoane, și că apreciază „foarte mult” contribuţia acesteia la societatea spaniolă, anunțând că poartă discuții pentru a le acorda dubla cetățenie.
”Spania găzduieşte o mare comunitate de români, peste un milion de persoane, pe care i-am primit cu braţele deschise iar contribuţia lor la societatea noastră este enorm apreciată. Vorbim despre persoane, români şi românce, care fac Spania să fie mai bogată, dar şi o societate mai deschisă şi mai tolerantă. Aşa cum v-am spus, domnule ministru, apreciem foarte mult contribuţia populaţiei române la societatea spaniolă şi de asemenea vrem să le răspundem la solicitările pe care ni le-au înaintat cu privire la dubla cetăţenie. Purtăm discuţii în acest sens, pentru a putea să le răspundem la aspiraţii”, a afirmat Arancha González Laya , citată de Agerpres.
Declarația șefei diplomației spaniole este relevantă în condițiile în care Spania nu acceptă dubla cetățenie decât cu titlu de excepție, iar mulți români care s-au stabilit acolo încep să renunțe la cetățenia română pentru cea spaniolă.
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, care s-a întâlnit cu Arancha González Laya, a declarat că a abordat subiectul dublei cetățenii în timpul discuțiilor. ”Am reiterat astăzi doleanţele pe care comunitatea română ni le transmite constant legate de dubla cetăţenie. Înţelegem considerentele legale şi constituţionale pe care le are partea spaniolă. Sperăm însă că putem găsi soluţii”, a spus Aurescu, citat de Agerpres.
Arancha González Laya a anunțat și că o reuniune a guvernelor român şi spaniol va avea loc, cel mai probabil, în iunie anul acesta, iar agenda şedinţei va fi ”în mare parte dedicată oamenilor”. Ea se află miercuri în vizită oficială în România, în contextul celebrării, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice România – Spania.