Un român de 49 de ani a murit și alte patru persoane (trei rude ale victimei și un asistent medical) au fost intoxicate după o scurgere de gaz ce a avut loc într-o casă (foto) de pe strada Galicia de Guijuelo, din orașul Salamanca. Cele patru persoane care locuiau în casă sunt cetățeni români.
După cum s-a raportat serviciului de urgență 112, evenimentele s-au produs sâmbătă, 9 ianuarie în jurul orei 21:19. Inițial, notificarea indica faptul că o persoană se simte rău, cauza fiind intoxicarea. Raportul preciza că e vorba despre o persoană în stare gravă și încă trei afectate, scrie lagacetadesalamanca.es.
Serviciul 112 a anunțat urgent incidentul pompierilor din Salamanca, Poliției Locale Guijuelo și Garda Civilă (COS), precum și companiilor de furnizare a gazelor, care au intervenit la fața locului.
Personalul medical a confirmat însă decesul unuia dintre cei afectați, un bărbat în vârstă de 49 de ani, și a transferat trei pacienți, trei femei în vârstă de 23, 25 și 48 de ani, cu o ambulanță la Spitalul de urgențe din Salamanca.
Toți sunt membri ai aceleiași familii de origine română care locuiau de multă vreme în Guijuelo.
În plus, a fost tratat și un bărbat în vârstă de 50 de ani, asistent în echipa de intervenție, care a participat la acțiunea de salvare și care a fost transferat în UCI mobil la centrul local de sănătate.
Autoritățile au precizat faptul că incidentul s-ar putea datora intoxicării din cauza scurgerilor de gaz din buteliile de butan care se aflau în casă.