Un român a fost condamnat la ani grei de pușcărie în Spania, pentru crimă, după ce și-a ucis fosta parteneră pe care a înjunghiat-o de nu mai puțin de 28 de ori. De altfel, ucigașul a lovit-o atât de puternic încât cuțitul s-a rupt în ea.
Pe 28 septembrie 2020, Huelva Informacion anunța că o instanță din Huelva l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe Laurențiu. Astfel, pedeapsa i-a fost redusă de la 28 de ani, după ce a încheiat un acord prin care și-a recunoscut vinovăția. În urmă cu câteva zile, decizia a fost definitivată, iar Laurențiu Vasîi își va petrece următoarele două decenii după gratii.
Laurențiu Vasi și Cristina Marin trăiau în localitatea spaniola Huelva și aveau împreună doi copii, însă relația lor nu mai mergea din cauza comportamentului violent al bărbatului. În 2018, când a avut loc crima, cei doi erau deja despărțiți de câteva luni, iar Cristina obținuse doar cu câteva zile înainte un ordin de restricție.
Laurențiu nu a ținut cont însă de acest lucru, iar într-un acces de furie a decis să-i dea o lecție de neuitat fostei sale iubite. Deși o amenințase în repetate rânduri că o va ucide și că apoi se va sinucide și el, niciodată până atunci nu se gândise serios la acest lucru. Însă în fatidica zi de 7 iulie 2018 a luat-o practic razna. Nu i-a pasat nici de cele două fiice ale sale cu victima, una de 5, cealalata de 3 ani, nu i-a mai păsat de nimic.
A mers la femeie și practic a intrat peste ea în casă. Reproșurile Cristinei l-au făcut încă o dată să-și piardă cumpătul și să acționeze animalic. A luat un cuțit de pe masă și a înjunghiat-o pe mama copiilor săi cu sabaticie. Și nu s-a oprit aici.
A pus mâna pe un al doilea, iar apoi și pe un al treilea cuțit și a mai înjunghiat-o de câteva ori până când practic a rupt mânerul cuțitului în ea, scrie La Vanguardia. A realizat prea tărziu ce făcuse, iar atunci când a făcut-o a luat-o la fugă și s-a ascuns de polițiști. Totul a fost însă în zadar. Pe 10 iulie, a fost găsit și arestat, iar procesul a început în 2019 și s-a prelungit până în 2021.
Procurorul a cerut ca bărbatul să le despăgubească pe cele două fiice ale sale cu victima cu cate 135.675 euro și pe părinții acesteia cu câte 84.420. de euro. „Și-a înjunghiat iubita de 28 de ori, a vrut cu orice preț să o omoare. A și rupt un cuțit în ea și a folosit trei cuțite ca să se asigure că o omoară. Acest om trebuie pedepsit exemplar”, ar fi spus procurorul.