Sari la conținut

Spania, peste 700.000 de persoane sunt pe listele de așteptare pentru intervenții chirurgicale, cea mai proastă cifră pentru sănătatea publică din ultimii 20 de ani

Listele de așteptare „listas de espera” pentru operații în Spania devin incredibil de lungi. S-a ajuns la cea mai proastă cifră pentru sănătatea publică în ultimii 20 de ani. În top 3 cu cea mai lungă perioadă de așteptare sunt comunități în care trăiesc foarte mulți români, peste 300.000: Catalonia, Andaluzia și Madrid.

Catalonia şi Madridul îşi închid graniţele regionale! «Sistemul nostru de sănătate nu poate să mai suporte mult»

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, pe 31 decembrie, în al șaselea val al pandemiei, Spania a înregistrat 706.740 de pacienți care așteptau o intervenție chirurgicală.

Întârzierea medie pentru o operație este de 123 de zile în întreaga Spanie, față de 121 de zile în iunie 2021. Sistemul sanitar spaniol nu și-a revenit încă din șocul Covid19.

Cea mai proastă cifră a fost atinsă în iunie 2020, când primul val al pandemiei se terminase deja. În acea lună, întârzierea medie pentru o intervenție chirurgicală a ajuns la 170 de zile.

Dar atunci operațiunile programate non-urgente au fost suspendate, în cea mai mare parte a țării, pentru îngrijirea pacienților covid sosiți în spitale.

Datele făcute publice de Ministerul Sănătății evidențiază și marile diferențe între comunitățile autonome. 

Dacă timpul mediu în Spania este de 123 de zile, maximul se regăsește în Aragón, cu 183 de zile. Minimul de așteptare este înregistrat de Țara Bascilor, cu 71 de zile, potrivit antena3.com.

Cresc listele de așteptare pentru operații în Spania

Listele de așteptare „listas de espera” pentru operații în Spania devin incredibil de lungi. Timpul mediu de așteptare între două regiuni poate varia până la un total de 112 zile. 

O distanță și mai semnificativă dacă se ține cont de orașul autonom Melilla. Acolo un pacient așteaptă doar 40 de zile pentru o operație.

Teritoriul cu cei mai mulți oameni care așteaptă să fie operați este Catalonia cu 154.799. Urmează Andaluzia cu 122.959 și Madrid 71.956 de pacienți pe lista de așteptare.

Potrivit Institutului de Statistică spaniol INE, la 1 ianuarie 2022 în Catalonia erau 85.557 români rezidenți, în Andaluzia 72.416 iar în Madrid 143,974.

Specialitățile cu așteptarea cea mai lungă sunt Traumatologie, Oftalmologie și Chirurgie generală și digestivă.

Surse: antena3.com, INE , ziarulromanesc.es

Etichete: